Arhive Lunare: January 2022

Executivul a prelungit măsura privind scutirea de la plata impozitului specific datorat de operatorii economici din domeniul HoReCa pentru o perioadă de 180 de zile

Guvernul a aprobat luni, 31 ianuarie, o Ordonanță pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru modificarea unor termene, care include măsuri în sprijinul mediului economic, definitivate ca urmare a dialogului Executivului cu reprezentanții sectoarelor de activitate. Astfel, pentru sectorul HORECA, care se confruntă cu lipsă de lichiditate, s-a stabilit   prelungirea măsurii privind scutirea Citeste mai departe

Modificări privind organizarea activității de administrare a marilor contribuabili

Contribuabilii mari selectați în funcție de criteriul continuității prevăzut la art. 6, care înregistrează o scădere a cifrei de afaceri raportate în situațiile financiare aferente anului 2020, comparativ cu cele aferente anului 2019, în procent mai mare de 50%, precum și cei care au declarat în situațiile financiare aferente acestor ani cifră de afaceri zero Citeste mai departe

Declarația informativă D394 a fost modificată

Prin OPANAF nr. 77/2022, publicat în Monitorul Oficial nr. 95 din 31 ianuarie 2022, a fost modificat OPANAF nr. 3.769/2015 privind declararea livrărilor/prestărilor și achizițiilor efectuate pe teritoriul național de persoanele înregistrate în scopuri de TVA și pentru aprobarea modelului și conținutului declarației informative privind livrările/prestările și achizițiile efectuate pe teritoriul național de persoanele înregistrate în scopuri Citeste mai departe

A fost actualizată Procedura privind stabilirea sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul anual datorat pentru susținerea entităților nonprofit și a unităților de cult

În Monitorul Oficial nr. 96 din 31 ianuarie 2022 a fost publicat OPANAF nr. 80/2022 privind modificarea și completarea OPANAF nr. 15/2021 pentru aprobarea Procedurii privind stabilirea sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul anual datorat pentru susținerea entităților nonprofit care se înființează și funcționează în condițiile legii și a unităților de cult, precum și pentru acordarea de burse Citeste mai departe

ANAF va modifica formularele 205 și 207

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) intenționează să modifice formularele 205 („Declarație informativă privind impozitul reținut la sursă și câștigurile/pierderile din investiții, pe beneficiari de venit”) și 207 („Declarație informativă privind impozitul reținut la sursă/impozitul suportat de plătitorul de venit/veniturile scutite, pe beneficiari de venit nerezidenți”) și, în acest sens, a fost elaborat un proiect de Ordin, publicat pe site-ul Citeste mai departe

Noi prevederi introduse în Codul fiscal

Noile reglementări vizează, între altele, în domeniul accizelor, simplificarea procedurilor comerciale care presupun automatizarea formalităților pentru deplasarea în interiorul UE a produselor accizabile atât în regim suspensiv de accize, cât și după eliberarea pentru consum, precum și îmbunătățirea funcționarii transfrontaliere a regimului existent de scutire pentru micile fabrici de băuturi alcoolice. În Monitorul Oficial nr. 92 Citeste mai departe

MIPE: Termenul estimativ de lansare a Măsurii privind investițiile în activități productive este începutul lunii martie

Termenul estimativ de lansare a Măsurii 4.1.1 – Investiții în activități productive pentru IMM-uri – este începutul lunii martie, se menționează într-un comunicat al Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), citat de Agerpres. Ministrul de resort, Dan Vîlceanu, s-a întâlnit cu președintele Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR), Florin Jianu, Citeste mai departe

MF: Procedura de înrolare și modalitățile de acces în PatrimVen, în consultare publică

Ministerul Finanțelor (MF) a publicat pe site-ul instituției, pentru consultare, proiectul de Ordin pentru aprobarea Procedurii de înrolare precum și modalitățile de acces în PatrimVen. În Referatul de aprobare care însoțește proiectul de act normativ, inițiatorii menționează că, în prezent, Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, instituie, la art. 69 Citeste mai departe

ANAF: 25 iunie – termenul de depunere a declarațiilor D 100 și D 101

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) informează contribuabilii persoane juridice că, pe perioada aplicării prevederilor art. I din OUG nr. 153/2020 pentru instituirea unor măsuri fiscale de stimulare a menținerii/creșterii capitalurilor proprii, precum și pentru completarea unor acte normative, termenele pentru depunerea declarațiilor sunt cele prevăzute la art. I alin. (13) din acest act normativ, și Citeste mai departe

MF propune o serie de modificări la reglementările privind stabilirea mijloacelor electronice de transmitere la distanță a actelor de executare și a procedurii de comunicare a acestora

Ministerul Finanțelor (MF) a pus în dezbatere publică un proiect de Ordin pentru modificarea și completarea OMFP nr.1665/2020 privind stabilirea mijloacelor electronice de transmitere la distanță a actelor de executare și a procedurii de comunicare a acestora. Inițiatorii menționează, în Referatul de aprobare care însoțește proiectul de act normativ că, prin OMFP nr. 1665/2020 s-a reglementat cadrul Citeste mai departe

MAT a publicat situația plăților pentru M1, M2 și HoReCa

Ministerul Antreprenoriatului și Turismului (MAT) a publicat listele celor 39.498 de beneficiari plătiți în total până la data de 27 ianuarie a.c. pentru cele trei măsuri gestionate și implementate. Concret, este vorba despre 17.368 de beneficiari pentru prima sesiune a Măsurii 1 (Microgranturi), 13.836 pentru Măsura 2 (Granturi pentru capital de lucru) și alți 8.294 pentru măsura de sprijin Citeste mai departe

AFIR: Măsura privind investițiile în exploatații pomicole, în consultare publică până la 5 februarie

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a publicat versiunea consultativă a Ghidului solicitantului pentru investiții în exploatații pomicole, finanțate prin submăsura 4.1a din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020 (PNDR 2020), în vederea lansării sesiunii de primire a solicitărilor de finanțare din acest an, informează Agerpres. Ghidul solicitantului aflat în consultare publică este disponibil Citeste mai departe

Executivul a aprobat proiectul de Lege privind datele deschise și reutilizarea informațiilor din sectorul public

Guvernul a aprobat proiectul de Lege privind datele deschise și reutilizarea informațiilor din sectorul public, act normativ inițiat de Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR) și Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării (MCID), potrivit unui comunicat al ADR, citat de Agerpres. Demersul juridic coordonat de ADR și MCID a avut în vedere transpunerea integrală în legislația națională Citeste mai departe

Ministerul Finanțelor propune modificări la formularul 112

Ministerul Finanțelor (MF) a publicat, pe site-ul instituției, pentru consultare, proiectul de Ordin pentru aprobarea modelului, conținutului, modalității de depunere și de gestionare a „Declarației privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate” (formularul 112). Inițiatorii precizează, în Referatul de aprobare care însoțește proiectul, că necesitatea elaborării proiectului de Citeste mai departe

ANAF va modifica OPANAF nr. 2547/2019; se au în vedere codurile unor formulare și numerotarea unor anexe

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) va modifica OPANAF nr. 2547/2019 pentru aprobarea Procedurii privind stabilirea din oficiu a contribuției de asigurări sociale și a contribuției de asigurări sociale de sănătate datorate de persoanele fizice, precum și a modelului și conținutului unor formulare. În acest sens, a fost elaborat un proiect de Ordin, publicat pe site-ul Citeste mai departe

Procedura privind schimbul de informații între ANAF și persoanele juridice de drept privat, în consultare publică

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a pus în dezbatere publică proiectul de Ordin pentru aprobarea condițiilor de furnizare a informațiilor, modelul-cadru al protocolului de colaborare, procedura privind schimbul de informații între ANAF și persoanele juridice de drept privat semnatare, precum și modalitățile de acces în sistemele informatice dedicate conform articolului 701, alin. (1), lit. b) din Legea Citeste mai departe

MF propune modificări la Codul de procedură fiscală și la Codul fiscal, precum și prelungirea termenelor de aplicare a unor măsuri

Ministerul Finanțelor a lansat în dezbatere publică un proiect de Ordonanță care vizează modificarea și completarea Codului de procedură fiscală și a Codului fiscal, precum și pentru prelungirea unor termene. Astfel, se propune, prin acest proiect, stabilirea unui nou termen-limită, respectiv până la data de 31 decembrie 2022, pentru dotarea de către operatorii economici a automatelor comerciale Citeste mai departe

Principalele prevederi ale HG nr. 96/2022 privind stabilirea zilelor lucrătoare pentru care se acordă zile libere, altele decât zilele de sărbătoare legală, pentru anul 2022

CECCARConf. univ. dr. Marcel VULPOI, expert contabilReprezentant al CECCAR în VAT Expert Group În Monitorul Oficial, Partea I nr. 65 din 21 ianuarie 2022 a fost publicată Hotărârea Guvernului nr. 96/2022 privind stabilirea zilelor lucrătoare pentru care se acordă zile libere, altele decât zilele de sărbătoare legală, pentru anul 2022. Principalele prevederi: 1. Pentru personalul instituțiilor și autorităților publice, Citeste mai departe

Noutăți fiscale europene din buletinul de știri ETAF – 24 ianuarie 2022

Roberta Metsola este noul președinte al Parlamentului European În urma unui acord între principalele trei grupuri politice ale Parlamentului European (PE), Roberta Metsola (Partidul Popular European, Malta) a fost aleasă marți, 18 ianuarie, în funcția de președinte al legislativului comunitar, din primul scrutin, cu 458 de voturi din 690. Roberta Metsola, eurodeputat începând cu 2013, Citeste mai departe

OPANAF nr. 1.721/2021 privind organizarea activității de administrare a marilor contribuabili va fi modificat

Printr-un proiect de ordin care vizează modificarea și completarea OPANAF nr. 1.721/2021, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) propune eliminarea din rândul marilor contribuabili a celor care au înregistrat o cifră de afaceri mai mică cu 50% în anul 2020 față de anul 2019, au declarat obligații fiscale mult mai mici, iar numărul de salariați a scăzut Citeste mai departe

ANAF: Procedura privind organizarea Registrului achizițiilor de locuințe cu cota redusă de TVA de 5%, în consultare publică

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat pentru consultare proiectul de ordin pentru aprobarea Procedurii privind organizarea Registrului achizițiilor de locuințe cu cota redusă de TVA de 5%. Inițiatorii menționează, în Referatul de aprobare a actului normativ, că, prin OUG nr.130/2021 au fost aduse modificări și dispozițiilor legale privind aplicarea cotei reduse de TVA de 5%, Citeste mai departe

Ordinul ANAF nr. 64/2022, publicat în Monitorul Oficial: o nouă creanță fiscală inclusă în Nomenclatorul obligațiilor de plată la bugetul de stat (anexă la formularul 100)

CECCARConf. univ. dr. Marcel VULPOI, expert contabilReprezentant al CECCAR în VAT Expert Group În Monitorul Oficial nr. 55 din 19 ianuarie 2022 a fost publicat Ordinul ANAF nr. 64/2022 privind aplicarea prevederilor art. II din Legea nr. 259/2021 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 118/2021 privind stabilirea unei scheme de compensare pentru consumul de energie electrică și gaze Citeste mai departe

Cuantumul taxei administrative pentru accesul la Registrul central al fiduciilor și al construcțiilor juridice similare fiduciilor a fost stabilit la 60 lei/cerere

În Monitorul Oficial nr. 62 din 20 ianuarie 2022 a fost publicat Ordinul președintelui ANAF nr. 35/2022 privind aprobarea cuantumului taxei administrative prevăzute la art. 19 alin. (82) din Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative. ANAF menționează, în Referatul de Citeste mai departe

Proiect MAT: Acces la un nou instrument de finanțare pentru IMM-urile grav afectate de situația economică actuală

Sumele acumulate în contul de tranzit deschis la CEC Bank SA în cadrul proiectului „Programul Româno-Elvețian pentru IMM-uri”, provenite din rambursarea creditelor de către beneficiarii IMM-uri, vor putea fi utilizate pentru susținerea sectorului IMM din România prin stimularea continuării și dezvoltării sustenabile a activităților curente ale operatorilor economici și, implicit, pentru depășirea dificultăților economice și Citeste mai departe

MAT a lansat în dezbatere publică un proiect de OUG care modifică prevederile privind aplicarea Testului IMM incluse în Legea nr. 346/2004

Ministerul Antreprenoriatului și Turismului (MAT) a lansat în dezbatere publică un proiect de OUG pentru modificarea și completarea Legii nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii. Proiectul are ca obiect modificarea prevederilor art. 9 și 91 din Legea nr. 346/2004, referitoare la aplicarea Testului IMM. Potrivit inițiatorilor, actul normativ ar urma Citeste mai departe

Noi măsuri de protecție socială decise în contextul COVID-19, printre care reintroducerea șomajului tehnic

Update: OUG nr. 2/2022 privind stabilirea unor măsuri de protecție socială a angajaților și a altor categorii profesionale în contextul interzicerii, suspendării ori limitării activităților economice, determinate de situația epidemiologică generată de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 61 din 20 ianuarie 2022. Guvernul Citeste mai departe

Nomenclatorul obligațiilor de plată la bugetul de stat (anexă la formularul 100) a fost completat cu o nouă creanță fiscală – „Impozitul pe venitul suplimentar realizat de producătorii de energie electrică”

În Monitorul Oficial nr. 55 din 19 ianuarie 2022 a fost publicat Ordinul ANAF nr. 64/2022 pentru aplicarea prevederilor art. II din Legea nr. 259/2021 pentru aprobarea OUG nr. 118/2021 privind stabilirea unei scheme de compensare pentru consumul de energie electrică și gaze naturale pentru sezonul rece 2021-2022, precum și pentru completarea OG nr. 27/1996 privind acordarea de facilități Citeste mai departe

ANAF a publicat modelele de completare a Declarației Unice (212)

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat, pe site-ul instituției, la rubrica „Asistență contribuabili”, Modelele actualizate de completare a Declarației Unice (212). Astfel, cei intesesați pot accesa: Modalitatea de obținere a formularului PDF inteligent;Model de completare pentru venituri obținute din activități independente impuse în sistem real;Model de completare pentru venituri obținute din activități independente impuse la normă de venit;Model de Citeste mai departe

ANAF propune modificarea Declarației informative D394

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) intenționează să modifice Declarația informativă D394 prin introducerea, în respectivul formular, în cadrul operațiunilor pentru care se aplică taxarea inversă, a livrării de gaze naturale către un comerciant persoană impozabilă. În acest sens, ANAF a elaborat și publicat pe site-ul instituției, pentru consultare, proiectul de ordin pentru modificarea OPANAF nr. 3.769/2015 Citeste mai departe

MMAP: În dezbatere publică, proiectul formularului „Declarație privind produsele din plastic de unică folosință”

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP) a lansat în dezbatere publică proiectul de ordin pentru aprobarea modelului și conținutului formularului „Declarație privind produsele din plastic de unică folosință” și a instrucțiunilor de completare și depunere a acestuia. Proiectul a fost promovat ca urmare a necesității asigurării cadrului legal aplicabil pentru declararea anuală la Administrația Fondului Citeste mai departe

Ministerul Economiei anunță deschiderea apelului pentru depunerea de proiecte pentru investiții inovative în microelectronică

Ministerul Economiei a publicat metodologia finală și documentele care trebuie să însoțească aplicațiile potențialilor participanți la Proiectul Important de Interes Comun European în Microelectronică și Tehnologia Comunicațiilor IPCEI ME-CT, a anunțat instituția, într-un comunicat. „Așa cum am promis, am deschis apelul de preselecție pentru întreprinderile, companiile și centrele universitare interesate să aplice pentru accesarea fondurilor Citeste mai departe

Noutăți fiscale europene din buletinul de știri ETAF – 17 ianuarie 2022

Miniștrii de Finanțe ai UE vor discuta pe tema Pilonului II Miniștrii de Finanțe ai UE vor organiza marți, 18 ianuarie, o primă dezbatere cu privire la propunerea UE pentru o directivă referitoare la asigurarea unui nivel minim de impozitare pentru grupurile multinaționale din UE (așa-numitul Pilon II), prezentat la 22 decembrie. Potrivit unei declarații Citeste mai departe

ANAF va actualiza modelul și conținutul formularului 204

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) intenționează să actualizeze modelul și conținutul formularului 204 „Declarație anuală de venit pentru asocieri fără personalitate juridică și entități supuse regimului transparenței fiscale”. În acest context a fost elaborat și publicat pentru consultare un proiect de ordin pentru modificarea și completarea OPANAF nr. 470/2021 pentru aprobarea modelului și conținutului formularului 204. Citeste mai departe

ANAF va completa Nomenclatorul obligațiilor de plată la bugetul de stat (anexă la formularul 100) cu o nouă creanță fiscală – „Impozitul pe venitul suplimentar realizat de producătorii de energie electrică”

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat pe site-ul instituției, pentru consultare, un proiect de ordin pentru aplicarea prevederilor art. II din Legea nr. 259/2021 pentru aprobarea OUG nr. 118/2021 privind stabilirea unei scheme de compensare pentru consumul de energie electrică și gaze naturale pentru sezonul rece 2021-2022, precum și pentru completarea OG nr. 27/1996 privind Citeste mai departe

Ghidurile privind implementarea pentru prima dată a ISQM 1 și ISQM 2, disponibile în limba română

Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România a publicat versiunea în limba română a Ghidurilor pentru implementarea pentru prima dată a ISQM 1șiISQM 2, elaborate de Consiliul pentru Standarde Internaționale de Audit și Asigurare (IAASB). În decembrie 2020, IAASB a emis Standardul Internațional privind Managementul Calității 1 (ISQM 1), Managementul calității pentru firmele care Citeste mai departe

ANAF propune modificări la Procedura privind stabilirea sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul anual datorat pentru susținerea entităților nonprofit și a unităților de cult

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat pe site-ul instituției, pentru consultare publică, un proiect de ordin pentru modificarea și completarea OPANAF nr. 15/2021 pentru aprobarea Procedurii privind stabilirea sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul anual datorat pentru susținerea entităților nonprofit care se înființează și funcționează în condițiile legii și a unităților de cult, precum Citeste mai departe

MF: Proiect pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal

Măsurile propuse vizează, între altele, simplificarea procedurilor administrative, reducerea costurilor de reglementare, automatizarea actualelor proceduri bazate pe documente pe suport de hârtie Ministerul Finanțelor a lansat în dezbatere publică un proiect de ordonanță pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal. Proiectul de act normativ are în vedere următoarele: Titlul VII – Taxa Citeste mai departe

MF propune modificări la procedura de analiză a cererilor de acord pentru finanțare aferente schemei de ajutor de stat privind stimularea investițiilor cu impact major în economie

Ministerul Finanțelor la publicat pentru consultare un proiect de HG pentru modificarea HG nr. 807/2014 pentru instituirea unor scheme de ajutor de stat având ca obiectiv stimularea investițiilor cu impact major în economie. Inițiatorii menționează, în Nota de fundamentare care însoțește proiectul de act normativ, că, în prezent, Ministerul Finanțelor derulează o schemă de ajutor Citeste mai departe

APIA primește cereri de plată pentru ajutorul de stat în sectorul creșterii animalelor

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, până la 31 ianuarie 2022 inclusiv, se depun cererile de plată pentru ajutorul de stat în sectorul creșterii animalelor, aferent serviciilor prestate în luna decembrie și în trimestrul al IV-lea al anului 2021. Potrivit unui comunicat al instituției, cererile se depun la sediile Centrelor APIA, Citeste mai departe

Documentul „Informații privind sustenabilitatea pentru întreprinderile mici”, elaborat de IFAC, disponibil în limba română

CECCAR a tradus în limba română documentul Informații privind sustenabilitatea pentru întreprinderile mici – oportunitatea pentru practicieni, elaborat de IFAC, care prezintă unele dintre beneficiile pe care întreprinderile mici și mijlocii le pot obține din utilizarea și raportarea de informații privind sustenabilitatea. Informațiile privind sustenabilitatea sunt în centrul discuțiilor la nivel global din mai multe Citeste mai departe

Un nou articol din seria Pregătirea pentru noile Standarde privind Managementul Calității, publicat de IFAC

Vă aducem în atenție cel de-al treilea articol din seria Pregătirea pentru noile Standarde privind Managementul Calității apărut pe site-ul International Federation of Accountants, la categoria Supporting International Standards. Seria a debutat cu un articol referitor la tratarea aspectelor privind stabilirea obiectivelor de calitate și identificarea și evaluarea riscurilor. Al doilea articol s-a referit la Citeste mai departe

Fond de 47 milioane euro pentru protejarea proprietății intelectuale a IMM-urilor din UE

Comisia Europeană (CE) și Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO) au lansat noul Fond pentru IMM-uri al UE, care oferă vouchere IMM-urilor cu sediul în UE pentru a le ajuta să își protejeze drepturile de proprietate intelectuală, precizează Executivul comunitar, într-un comunicat. „Acesta este cel de-al doilea Fond pentru IMM-uri al UE, care are rolul Citeste mai departe

Modificări la reglementările contabile aplicabile operatorilor economici

Prin Ordinul ministrului finanțelor nr. 1.592/2021, publicat în Monitorul Oficial nr. 28 din 10 ianuarie 2022,  au fost aduse o serie de modificări și completări reglementărilor contabile aplicabile operatorilor economici. Actul normativ are în vedere mai multe aspecte, astfel: ♦ semnificația unor termeni regăsiți în reglementările contabile aprobate prin OMFP nr. 1.802/2014 Prin noul ordin Citeste mai departe

România a ratificat Convenția multilaterală pentru implementarea în cadrul tratatelor fiscale a măsurilor legate de prevenirea erodării bazei impozabile și a transferului profiturilor

A fost publicată în Monitorul Oficial nr. 28/2022 Legea nr. 5/2022 privind ratificarea Convenției multilaterale pentru implementarea în cadrul tratatelor fiscale a măsurilor legate de prevenirea erodării bazei impozabile și a transferului profiturilor, deschisă spre semnare și semnată de România la Paris la 7 iunie 2017. Potrivit Expunerii de motive a actului normativ, Convenția multilaterală are rolul Citeste mai departe

Noutăți fiscale europene din buletinul de știri ETAF – 10 ianuarie 2022

Franța a preluat președinția Consiliului UE Franța a preluat președinția Consiliului UE la 1 ianuarie pentru șase luni și a publicat programul său (în engleză), precum și un calendar provizoriu (în franceză) al întâlnirilor sale. Programul precizează că Franța va „avansa” lucrările la implementarea Directivei pentru Pilonul II începând cu 1 ianuarie 2023. Potrivit calendarului Citeste mai departe

Au fost stabilite produsele cu risc fiscal ridicat, comercializate în relația B2B

Prin OPANAF nr. 12/2022, publicat în Monitorul Oficial nr. 27 din 10 ianuarie 2022, au fost stabilite produsele cu risc fiscal ridicat, comercializate în relația B2B. Inițiatorii precizează, în Referatul de aprobare a actului normativ, că, potrivit prevederilor art. XXXVII din OUG nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și Citeste mai departe

Noi proceduri de colectare a creanțelor bugetare reprezentând TVA datorată de contribuabilii care aplică regimurile speciale prevăzute de art. 314, art. 315 și art. 315² din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal

În Monitorul Oficial nr. 27 din 10 ianuarie 2022 a fost publicat OPANAF nr. 10/2022 pentru aprobarea unor proceduri de colectare a creanțelor bugetare reprezentând TVA datorată de contribuabilii care aplică regimurile speciale prevăzute de art. 314, art. 315 și art. 315² din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal. Potrivit Referatului de aprobare a actului normativ, prin OUG nr. 59/2021 Citeste mai departe

Ministerul Economiei propune noi reglementări privind asigurarea respectării normelor în domeniul protecției consumatorilor

Ministerul Economiei a lansat în consultare publică un proiect de OUG privind o mai bună asigurare a respectării normelor legale în materie de protecție a consumatorilor și modernizarea acestor norme. Demersul legislativ are loc în contextul în care la nivelul Uniunii Europene s-a constatat necesitatea asigurării unei mai bune aplicări și respectări a normelor în Citeste mai departe

Noi reglementări privind programul „ELECTRIC UP”

Președintele Klaus Iohannis a semnat Decretul privind promulgarea Legii pentru aprobarea OUG nr. 159/2020 privind finanțarea întreprinderilor mici și mijlocii și domeniului HORECA pentru instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică cu o putere instalată cuprinsă între 27 kWp și 100 kWp necesară consumului propriu și livrarea surplusului în Sistemul energetic național, Citeste mai departe

Președinția franceză a Consiliului Uniunii Europene a publicat programul pentru mandatul său

Franța a preluat președinția Consiliului Uniunii Europene pentru perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2022. Conform comunicatului oficial făcut public, cele trei ambiții principale ale președinției franceze sunt: să facă o Europă mai suverană prin consolidarea spațiului Schengen, care să-și poată apăra frontierele, să poată îmbunătăți controlul migrației și politica în domeniul azilului, care să Citeste mai departe

Noi informații: s-a deschis înregistrarea la webinarul pe tema importanței redresării verzi, organizat de Accountancy Europe

Revenim cu informații legate de webinarul organizat de Accountancy Europe la 27 ianuarie 2022, între orele 11.00 și 14.30, având ca subiect dezbaterea unui cadru general legislativ pentru o redresare verde, echitabilă și digitală. Aveți acum posibilitatea să vă înregistrați la eveniment pe site-ul Accountancy Europe.   Se vor aborda subiecte precum reziliența și gestionarea Citeste mai departe

ANAF a publicat o broșură informativă referitoare la completarea și depunerea Declarației Unice (formularul 212)

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat o broșură informativă actualizată referitoare la formularul 212 – „Declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice”. Documentul conține informații privind categoriile de persoane care trebuie să depună declarația, termenul de depunere, modalitățile de corectare și de transmitere. Declarația se completează și Citeste mai departe

MADR: Termenul de depunere a proiectelor pentru investiții în procesarea produselor agricole, prelungit până la 7 februarie

Sesiunea de depunere a proiectelor pentru submăsura „Sprijin pentru investiții în procesarea/marketingul produselor agricole”, componenta „Sprijin pentru investiții de modernizare în procesarea/marketingul produselor agricole”, din cadrul PNDR, a fost prelungită până la 7 februarie 2022, a anunțat Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), informează Agerpres. „Suntem receptivi la nevoia fermierilor de a accesa fonduri europene Citeste mai departe

ANAF: În consultare publică, proiectul de ordin privind stabilirea produselor cu risc fiscal ridicat, comercializate în relația B2B

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a lansat în consultare publică proiectul de ordin privind stabilirea produselor cu risc fiscal ridicat, comercializate în relația B2B. Inițiatorii precizează, în Referatul de aprobare a actului normativ, că, potrivit prevederilor art. XXXVII din OUG nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor Citeste mai departe

MAT: Proiectul Programului de susținere a internaționalizării operatorilor economici români, cu finanțare parțială de la bugetul de stat (PINT), pentru perioada 2022-2023, în consultare publică

Ministerul Antreprenoriatului și Turismului (MAT) a lansat în consultare publică proiectul de OUG privind derularea, în cadrul MAT, a Programului de susținere a internaționalizării operatorilor economici români, cu finanțare parțială de la bugetul de stat (PINT), pentru perioada 2022-2023. Potrivit inițiatorilor, scopul proiectului este de a promova accesul pe piețe externe al producătorilor autohtoni, în Citeste mai departe

Noul model al formularului 212, publicat în Monitorul Oficial

Modelul, conținutul, modalitatea de depunere și de gestionare a formularului 212 „Declarație unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice”, aprobate prin Ordinul președintelui ANAF nr. 2.127/2021, au fost publicate în Monitorul Oficial nr. 10 din 5 ianuarie 2022. Formularul va fi utilizat pentru declararea impozitului pe veniturile realizate și a contribuțiilor Citeste mai departe

Reglementările privind transmiterea situațiilor financiare anuale centralizate întocmite de instituțiile publice la 31 decembrie 2021, publicate în Monitorul Oficial

În Monitorul Oficial nr. 8 din 4 ianuarie 2022 a fost publicat Ordinul nr. 6/2022 al ministrului Finanțelor privind transmiterea situațiilor financiare anuale centralizate întocmite de instituțiile publice la 31 decembrie 2021 și pentru completarea anexei nr. 2 la Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.177/2018 pentru aprobarea Normelor metodologice privind întocmirea și depunerea situațiilor financiare Citeste mai departe

Plafoane valorice pentru anul 2022

CECCARConf. univ. dr. Marcel VULPOI, expert contabilReprezentant al CECCAR în VAT Expert Group 1. Plafonul privind obligația înregistrării în scopuri de TVA Cadrul legal: art. 310 alin. 2-4 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal „(2) Cifra de afaceri care servește drept referință pentru aplicarea alin. (1) este constituită din valoarea totală, exclusiv taxa în situația persoanelor impozabile Citeste mai departe

Au intrat în vigoare normele UE privind conținutul digital și vânzarea de „bunuri inteligente”

La începutul  acestui an au intrat în vigoare noi norme ale UE privind conținutul digital și vânzarea de bunuri. „De acum înainte, consumatorilor și agenților economici le va fi mai ușor să cumpere și să vândă conținut digital, servicii și bunuri digitale și «bunuri inteligente» din și în întreaga UE”, se menționează într-un comunicat al Executivului Citeste mai departe

ANAF a publicat Ghidul fiscal al contribuabililor care realizează venituri din închirierea bunurilor

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat astăzi varianta actualizată a Ghidului fiscal al contribuabililor persoane fizice care realizează venituri din închirierea și subînchirierea bunurilor mobile și imobile și din închirierea în scop turistic a camerelor situate în locuințe proprietate personală. Ghidul elaborat de Direcția Generală de Asistență pentru Contribuabili redă definiția veniturilor din Citeste mai departe

Codul fiscal a fost modificat. Noi prevederi referitoare la sumele destinate sponsorizărilor

Codul fiscal a fost completat cu noi prevederi referitoare la sponsorizări prin Legea nr. 322/2021, publicată joi, 30 decembrie 2021, în Monitorul Oficial. Actul normativ stabilește, potrivit expunerii de motive ce a însoțit propunerea legislativă, ca începând cu anul 2022 partea din impozitul pe profit, respectiv din impozitul pe veniturile microîntreprinderilor datorat de firme și Citeste mai departe