2. Istoric CECCAR
 |
 |
 |
CECCAR 90 de ani de istorie
Premergătorii
Sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX reprezintă cristalizarea relaţiilor capitaliste în România. Structurarea instituţiilor statului şi dezvoltarea societăţilor comerciale impuneau organizarea unui sistem de contabilitate atât la nivel de întreprindere, cât şi la nivel de administraţie publică. Din cauza inexistenţei unui cadru legal, cei care se ocupau cu ţinerea registrelor şi cu înregistrarea şi prelucrarea datelor contabile erau, de cele mai multe ori, persoane necalificate. Necesitatea numirii unor persoane competente care să se ocupe în special cu efectuarea expertizelor judiciare a grăbit procesul de cristalizare şi de organizare a profesiei contabile.
- Înfiinţarea Corpului
În anul 1888, un grup de absolvenţi ai şcolilor comerciale, în majoritate funcţionari superiori ai Băncii Naţionale a României, înfiinţează Cercul Absolvenţilor Şcoalelor Comerciale şi Financiare, al cărui preşedinte este ales profesorul Theodor Ştefănescu. Scopul declarat al Cercului era de „organizare şi legiferare a unei asociaţii de experţi contabili”.
În anul 1898, Cercul absolvenţilor se transformă în Asociaţia Absolvenţilor Şcoalelor Superioare de Comerţ, sub preşedinţia aceluiaşi Theodor Ştefănescu şi avându-l ca secretar pe domnul Nicolae Butculescu.
După trei ani, la 22 aprilie 1901, cei mai reprezentativi absolvenţi ai şcolilor de comerţ din toată ţara se reunesc în Capitală, unde, în saloanele societăţii Liedertafel, aniversează împlinirea a 30 de ani de activitate profesorală a lui Theodor Ştefănescu şi retragerea acestuia la pensie. Aici se reiau discuţiile despre reglementarea profesiei contabile şi despre paşii de întreprins în acest sens. Astfel încât, în acelaşi an, este înaintat un memoriu preşedintelui Camerei de Comerţ din Bucureşti în care se solicită reglementarea exerciţiului de expertiză, în materie de contabilitate, de pe lângă tribunalele din ţară. Din păcate, Camera de Comerţ, discutând acest memoriu, nu a găsit cu cale să facă niciun demers spre realizarea cerinţelor exprimate.
În anul 1906, pe 29 octombrie, cu ocazia Expoziţiei naţionale din Parcul Carol I, profesorul Spiridon Iacobescu organizează cel dintâi Congres al Asociaţiei Absolvenţilor Şcoalelor Superioare de Comerţ, unde ca prim punct din program figura „necesitatea legiferării profesiei de contabil”, dar mai ales stăvilirea erorii grave ce se comitea prin încredinţarea expertizelor de natură contabilă persoanelor cu totul străine de această profesie.
Din oarecare ambiţii personale, se produce o dezbinare în sânul acestei asociaţii şi, în anul 1907, o parte din membrii săi înfiinţează Uniunea Absolvenţilor Şcoalelor Comerciale, sub preşedinţia lui I.Şt. Rasidescu.
În aprilie 1910, cele două organizaţii ale absolvenţilor se unesc, sub denumirea de Corpul Absolvenţilor Şcolilor Superioare de Comerţ, avându-i ca preşedinte pe Nicolae Butculescu, subadministratorul Casei Regale, şi ca vicepreşedinţi pe Vasile M. Ioachim, director la Societatea Gospodăriile Ţărăneşti, şi pe Nicolae Arghir, director la Ministerul Refacerei şi Aprovizionărei. Dar va trebui să treacă şase ani până când Corpul absolvenţilor va căpăta personalitate juridică, prin Legea din 17 februarie 1916.
Izbucnirea Primului Război Mondial a făcut ca din 1914 până în 1918 mişcarea absolvenţilor şcolilor de comerţ să fie stânjenită, fiind reluată abia după terminarea războiului.
În anul 1918 se constituie Cercul de Studii Comerciale şi, în urma apelului domnului Nicolae Butculescu, comercianţii din toată ţara îşi strâng rândurile, iar lupta pentru constituirea unui Corp al contabililor se reia cu şi mai mare perseverenţă.
Pe 5 mai 1919, Cercul de Studii Comerciale îşi inaugurează activitatea, în Palatul Camerei de Comerţ, prin conferinţa organizată de Petru Drăgănescu-Brateş având drept subiect „chestiunea experţilor contabili din România”.
Strădaniile înaintaşilor noştri de a-şi vedea înfiinţat Corpul contabililor continuă pe toată perioada anilor 1919-1921.
După mai multe discuţii contradictorii asupra acestei chestiuni şi pentru a se da o formă practică şi mai uşor realizabilă acestui deziderat, domnii Vasile M. Ioachim şi Petru Drăgănescu-Brateş au redactat un proiect pentru organizarea unui Corp de experţi contabili, care a fost prezentat Cercului de Studii Comerciale spre studiere. În urma propunerii domnului Butculescu, proiectul a fost completat şi cu reglementarea profesiei de contabil în general, nu numai a experţilor contabili.
În iulie 1920, proiectul cu modificările ce îi fuseseră aduse a fost înmânat personal domnului Grigore Trancu-Iaşi, ministrul muncii, cu rugămintea de a-l însuşi pe seama ministerului Domniei sale. Aşa se face că preşedintele Comisiei a 9-a, domnul D.R. Ioaniţescu, şi-a luat sarcina de a fi raportorul legii în Cameră; a redactat raportul, a obţinut aprobarea să fie luat în discuţie de urgenţă, fără să treacă prin secţiuni, şi astfel proiectul a fost votat de Camera Deputaţilor în şedinţa din 18 iunie 1921, iar în şedinţa din 1 iulie 1921 a avut loc votarea sa şi la Senat.
|
LEGE PENTRU ORGANIZAREA CORPULUI DE CONTABILI AUTORIZAŢI ŞI EXPERŢI CONTABILI ÎN ROMÂNIA Art. I. – În baza acestei legi se înfiinţează un corp de contabili autorizaţi şi experţi-contabili in România, cu caracter de persoană juridică. Art. II. – Profesiunea de contabil autorizat la Stat şi în întreprinderile comerciale, industriale, financiare cu un capital mai mare de 500.000 lei şi care întrebuinţează credit şi profesiunea de expert contabil in faţa autorităţilor judiciare, administrative, financiare etc. nu va putea fi exercitată decât de persoanele făcând parte din acest corp. Prin contabil se înţelege persoana care înregistrează operaţiunile comerciale după principiile contabilităţii. Contabilii din întreprinderile mai mici şi ţiitorii de registre nu sunt obligaţi de a face parte din acest corp. Art. III. – Pentru a putea fi înscrişi în acest corp se cer următoarele condiţiuni: a) A avea titlul unei academii de înalte studii comerciale din ţară sau străinătate, sau titlul unei şcoli superioare de comerţ, sau unei şcoli de comerţ (curs seral superior); b) A avea drepturi civile; c) Să nu fi suferit nici o condamnare de natură infamantă. ……………………………………………………………………………………………………. Art. XXI. – Printr-un regulament special se va stabili modul amănunţit de funcţionare a acestui corp. Această lege s-a votat de Adunarea deputaţilor în şedinţa de la 18 iunie anul 1921 şi s-a adoptat cu unanimitate de una sută douăzeci şi patru voturi. Preşedinte – Duiliu Zamfirescu Această lege s-a votat de Senat în şedinţa de la 1 Iulie anul 1921 şi s-a adoptat cu unanimitate de optzeci şi trei voturi. Vice-preşedinte – G.G. Mironescu Promulgăm această lege şi ordonăm ca ea să fie investită cu sigiliul Statului şi publicată prin Monitorul Oficial. Dat în Bucureşti, la 13 Iulie 1921. FERDINAND Ministrul muncii şi ocrotirilor sociale – Grigore Trancu-Iaşi |
În sfârşit, la 13 iulie 1921, regele Ferdinand a aprobat legea, prin Decretul Regal nr. 3.036, textul fiind contrasemnat şi de Grigore Trancu-Iaşi, în calitate de ministru al muncii şi ocrotirilor sociale. Legea a fost publicată apoi în Monitorul Oficial nr. 80 din 15 iulie 1921.
|
O victorie a contabililor din România! Sub acest titlu revista „Le Commerce” din Paris scrie: „După mai bine de 40 de ani de muncă covârşitoare, camerile de comerţ şi chiar câţiva parlamentari cer reglementarea profesiunei de expert-contabil. Până acum, nimic nu s-a făcut în Franţa; în celelalte ţări, ca Anglia, Italia, Germania, există societăţi de contabili oficial recunoscute şi profesiunea de expert-contabil este reglementată. La rândul său, România vine, printr-o lege din 13 iulie trecut, şi creează Corpul Contabililor Autorizaţi şi Experţilor Contabili”. |
Astfel se încheie prima etapă a mişcării de emancipare a profesioniştilor contabili din România. Urmează etapa a doua, de organizare şi consolidare a celui abia născut – Corpul Contabililor Autorizaţi şi Experţilor Contabili.
- Organizarea Corpului
Data de 29 octombrie 1921 constituie, pentru cea de-a doua etapă a mişcării profesioniştilor contabili din România, cea mai însemnată zi. În această zi, în prezenţa a peste 400 de membri, s-a făcut primul pas pentru aplicarea Legii Corpului, prin alegerea Comitetului celei dintâi secţiuni din ţară, Secţiunea Ilfov, compus din următoarele persoane: C.D. Staicovici – preşedinte, V.M. Ioachim, N. Arghir, P. Drăgănescu-Brateş, Gh. Leonte, T.A. Teodoru şi D. Constantinescu – membri. În acea perioadă, ceea ce noi numim astăzi filiale se numeau secţiuni, iar Secţiunea Ilfov includea şi Bucureştii.
La scurt timp s-a constituit filiala din Prahova şi apoi altele, astfel încât la sfârşitul anului 1921 erau deja formate 42 de secţiuni, cu un număr total de aproape 3.000 de membri.
În ziua de 6 noiembrie 1921 a avut loc solemnitatea constituirii primului Consiliu Superior al Corpului. Au fost prezenţi domnii G. Eremia – director la Banca Naţională, S. Cihoski – rectorul Academiei de Înalte Studii Comerciale, E. Ionescu – vicepreşedinte al Camerei de Comerţ, N. Butculescu – preşedintele Corpului Absolvenţilor Şcolilor Superioare de Comerţ, E. Paşcanu – director al Şcolii Superioare de Comerţ, C.D. Staicovici – preşedintele Secţiunii Ilfov a Corpului Contabililor Autorizaţi şi Experţilor Contabili, şi domnii D. Contantinescu, P. Drăgănescu-Brateş şi Gh. Leonte – ca delegaţi ai acestui Corp. A asistat şi ministrul muncii, Gr. Trancu-Iaşi. Procedându-se la vot, s-a ales în unanimitate Biroul Permanent al Consiliului Superior.
 |
Primul Birou Permanent al Consiliului Superior din 1921:
|
 |
|
Cu ocazia constituirii Consiliului Superior al Corpului, Grigore Trancu-Iaşi, cel fără de care apariţia legii ar fi fost aproape imposibilă, spunea: „Lupta pe care noi am dus’o în rândurile înaintate pentru a pregăti o soartă mai bună colegilor noştri, dificultăţile de tot felul cu care am avut de luptat, piedicele puse la fiecare pas constituiau greutatea ridicărei Calvarului; numai prin sforţări uriaşe făcute conştient am putut trece prin barajul ce ne sta împotrivă, pentru a ocupa poziţia favorabilă de unde să putem domina vederea. Drumul este făcut, colegii noştri n’au decât să păşească ferm, înălţarea lor din toate punctele de vedere le este asigurată. Lucraţi colegi cu toţii, ridicaţi-vă cu ori ce mari greutăţi aţi avea de luptat pe muntele Nebo, căci alte orizonturi se ivesc. Veţi avea şi voi satisfacţia greutăţilor învinse şi orizonturilor văzute”. |
În toamna aceluiaşi an, la 1 septembrie, într-o nouă şedinţă a Consiliului Superior au loc modificări în componenţa Biroului Permanent. Astfel, în locul domnului D. Constantinescu sunt aleşi, ca membri în delegaţia permanentă, domnii N. Arghir şi I.C. Negrescu, restul Biroului rămânând neschimbat.
Alegerile, atât pentru consiliile secţiilor teritoriale, cât şi pentru Consiliul Superior, aveau loc în cadrul adunărilor generale ţinute din doi în doi ani – în anii cu soţ pentru consiliile secţiunilor şi în anii impari pentru Consiliul Superior. Se căuta ca pe listele cu candidaţi să fie prezenţi atât persoane cu studii superioare, cât şi cu studii medii, atât practicieni, cât şi profesori de contabilitate.
În anul 1923, cu ocazia alegerii noului Consiliu Superior al Corpului, componenţa Biroului Permanent a rămas neschimbată, cu o singură excepţie – domnul Petru Drăgănescu-Brateş a fost ales secretar general în locul domnului Gheorghe Leonte.
Timp de 10 ani, această componenţă a Biroului Permanent a rămas neschimbată, membrii săi fiind realeşi de fiecare dată la alegerile din 1925, 1927, 1929 şi 1931.
Abia la alegerile din 1933 intervine o mică modificare în componenţa Biroului Permanent, de fapt o completare, prin înfiinţarea unei funcţii noi – cea de prodecan, care îi revine domnului prof. univ. Spiridon Iacobescu. Acum, la 12 ani de la primele alegeri, componenţa Biroului Permanent arăta astfel:
- Grigore Trancu-Iaşi – preşedinte de onoare
- Nicolae Butculescu – preşedinte, cu titlul de decan al Corpului
- Spiridon Iacobescu, prof. univ. – prodecan
- Petru Drăgănescu-Brateş – secretar general
- Vasile M. Ioachim – director
În această componenţă Biroul Permanent avea să-şi desfăşoare activitatea până în 1939, fiind reales şi în 1935, şi în 1937.
În toată această perioadă, numărul secţiunilor înfiinţate, precum şi numărul membrilor Corpului au crescut constant. Anual, Consiliul Superior prezenta o situaţie privind numărul şi structura membrilor săi pe secţiuni. Astfel, în anul 1926, Corpul avea constituite 56 de secţiuni şi era alcătuit din 6.565 de specialişti, din care 1.932 experţi contabili, 4.076 contabili autorizaţi şi 557 contabili stagiari. Patru ani mai târziu, în anul 1930, asistăm la o creştere spectaculoasă, existând 62 de secţiuni judeţene şi 11.130 de membri, din care 2.302 experţi contabili, 7.468 contabili autorizaţi şi 1.360 contabili stagiari. Perioada de vârf în ceea ce priveşte organizarea în teritoriu şi numărul de membri s-a înregistrat în intervalul 1938-1939. Atunci, Corpul dispunea de 70 de secţiuni, iar numărul membrilor ajunsese la aproape 15.000.
Pe data de 5 noiembrie 1939, domnul Nicolae Butculescu demisionează din funcţia de decan al Corpului, funcţie pe care a deţinut-o timp de 18 ani. La propunerea sa, în locul lui a fost ales domnul profesor Spiridon Iacobescu, care devine astfel al doilea decan al Corpului. Domnul Nicolae Butculescu este ales decan de onoare al Corpului, funcţie special creată pentru a omagia astfel activitatea şi rolul său în crearea şi dezvoltarea Corpului.
 |
Biroul Permanent al Consiliului Superior din 1939:
|
 |
Al Doilea Război Mondial a avut consecinţe nefaste şi pentru ţara noastră, iar pentru Corpul contabililor, dar şi pentru profesia contabilă în general a reprezentat începutul declinului.
Instaurarea regimului militar, îngrădirea unor drepturi cetăţeneşti, precum şi concentrările masive au făcut aproape imposibilă ţinerea de alegeri, astfel încât consiliile secţiilor, precum şi Consiliul Superior al Corpului au fost înlocuite prin comisii interimare de conducere, numite prin decizii ministeriale.
Deoarece mandatele consiliilor secţiunilor Corpului au expirat la 31 decembrie 1939, iar majoritatea membrilor Corpului au fost concentraţi şi nu au putut participa la alegeri, Ministerul Muncii, sub semnătura domnului Mihai Ralea, titularul postului de ministru, a emis Decizia nr. 70.988 din 16 ianuarie 1940, prin care sunt numite comisiile interimare de conducere ale secţiunilor Corpului.
Dar numirile prin decizii ministeriale nu se opresc doar la nivelul secţiilor teritoriale, ci se răsfrâng şi asupra conducerii Consiliului Superior al Corpului. Astfel, prin Decizia Ministerului Muncii nr. 95.080, în data de 25 martie 1941, în prezenţa domnului general Voiculescu, subsecretar de stat, are loc numirea unei comisii interimare a Consiliului Superior al Corpului, care îşi va alege Biroul Permanent în următoarea componenţă:
- Spiridon Iacobescu, prof. – decan
- Ion Evian, prof. – prodecan
- Ion Popescu-Severin – secretar general
În data de 20 martie 1941, din iniţiativa ministrului N. Dragomir, s-a constituit un Corp special de experţi contabili pe lângă Ministerul Coordonării, în vederea aplicării politicii de control şi de îndrumare a preţurilor. În acest Corp au fost numiţi 30 de experţi dintre personalităţile cele mai distinse ale Corpului.
Din cauza pierderilor de teritorii, numărul membrilor Corpului pe care se putea conta s-a redus semnificativ începând cu anul 1939, patrimoniile secţiilor Corpului din teritoriile ocupate au fost puse sub sechestru, iar situaţia arhivelor era mai mult decât incertă. În teritoriile ocupate, situaţia secţiunilor Corpului era dramatică, despre multe dintre ele neştiindu-se nimic. Periodic, conducerea Consiliului Superior dădea anunţuri, mai ales prin revista Corpului.
După numai patru luni de la instalarea comisiei interimare a Consiliului Superior, pe data de 19 iulie 1941, prin Decizia Ministerului Muncii nr. 59.316 a fost numită o nouă comisia interimară, care a decis următoarea componenţă a Biroului Permanent:
- Gheorghe Badea, director general al Direcţiei Alcoolului – decan
- Cezar Miron, prof. univ. – prodecan
- Nicolae Tripcovici – secretar general
- Constantin Pristăvescu – director
Deoarece comisiile interimare ale Consiliului Superior şi ale Secţiunii Ilfov numite în 1941 au demisionat, prin Decizia Ministerului Muncii publicată în Monitorul Oficial nr. 205 din 2 septembrie 1943 a fost numită o altă comisie interimară a Secţiunii Ilfov, precum şi cea a Consiliului Superior. Biroul Permanent al Corpului astfel numit avea următoarea componenţă:
- Ion Evian, prof. – decan
- Ion Popescu-Severin – secretar general
- Constantin Pristăvescu – director
După instaurarea regimului comunist, libera iniţiativă este înlocuită de economia dirijată, lucru care se răsfrânge, inevitabil, şi asupra profesiei contabile, o profesie liberală prin excelenţă.
În anul 1947 s-a înfiinţat Consiliul permanent al normării contabilităţii, iar Ministerul Finanţelor va coordona de acum înainte întreaga metodologie a normării contabile.
În anul 1948 are loc naţionalizarea principalelor mijloace de producţie, astfel încât centralizarea tuturor comenzilor economice devine operantă sută la sută. În aceste condiţii, existenţa unui Corp al contabililor independenţi devenea aproape imposibilă.
Într-adevăr, peste numai trei ani, în urma Hotărârii Consiliului de Miniştri (condus de dr. Petru Groza) nr. 201 din 8 martie 1951, Marea Adunare Naţională (sub preşedinţia lui C.I. Parhon) emite Decretul nr. 40 din 10 martie 1951, prin care se desfiinţează Corpul Contabililor Autorizaţi şi Experţilor Contabili.
Astfel se încheie prima parte a unei aventuri care a durat exact 30 de ani. 30 de ani în care bărbaţi adevăraţi au luptat şi au reuşit să construiască şi să dezvolte un edificiu cum nu erau multe în lume în acele vremuri.