Autorizația de distribuție a aparatelor de marcat electronice fiscale va putea fi emisă și în format electronic
A fost publicat, în Monitorul Oficial nr. 336 din 21 aprilie 2023, OMF nr. 1.307/2023 care modifică anexa la OMFP nr. 158/2015 privind aprobarea modelului autorizației de distribuție a aparatelor de marcat electronice fiscale.
Noul act normativ reglementează emiterea și în format electronic a autorizației de distribuție a aparatelor de marcat electronice fiscale, context în care anexei la OMFP nr. 158/2015 i-au fost aduse următoarele amendamente: ● eliminarea cerinței aplicării ștampilei pe autorizație, aceasta putând fi semnată și cu semnătură electronică calificată; ● înlocuirea sintagmei „societate comercială” cu termenul „societate”, în conformitate cu prevederile art. 794 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)