Noutăți fiscale europene din buletinul de știri ETAF – 3 aprilie 2023

Declarația ETAF privind propunerea DAC8

Joi, 30 martie, ETAF publicat răspunsul său la consultarea publică a Comisiei Europene referitoare la propunerea pentru un al optulea amendament la Directiva 2011/16/EU privind cooperarea administrativă în domeniul fiscal (DAC8). Deși ETAF este de acord cu principalul scop al acestei propuneri, acela de a extinde schimbul de informații obligatoriu automat între statele membre UE la veniturile obținute prin criptoactive, principala preocupare a ETAF este legată de penalitățile minime propuse. Propunerea DAC8 introduce un set de diferite penalități minime în funcție de încălcare, cifra de afaceri a entității neconforme și măsura în care este vorba despre o companie sau despre o persoană, în timp ce directiva curentă prevede doar că statele membre trebuie să stabilească norme privind penalitățile care să fie „eficiente, proporționale și să aibă un efect de descurajare”. În răspunsul său, ETAF a respins argumentul potrivit căruia diferențele în nivelul penalităților dintre statele membre ar periclita eficiența DAC. Mai mult, ETAF a exprimat unele îndoieli referitoare la legalitatea stabilirii nivelurilor penalităților de către Comisia Europeană și a subliniat că penalitățile minime propuse sunt disproporționate, întrucât, în realitate, acestea s-ar ridica la nivelul penalității maxime pentru majoritatea statelor membre. Într-o notă generală, ETAF a pus în evidență, totodată, faptul că schimbările succesive la Directiva privind cooperarea administrativă în domeniul fiscal (DAC) au fost adoptate rapid în ultimii ani, iar profesioniștii din domeniu au dificultăți în a ține pasul cu normele care se schimbă rapid și în a le asimila adecvat, în special în firmele mici.

Eurodeputații au adoptat o poziție cu privire la pachetul de măsuri pentru combaterea spălării banilor (AML)

Marți, 28 martie, eurodeputații din comisiile ECON și LIBE ale Parlamentului European au adoptat poziția referitoare la Reglementarea AML, cea de-a șasea Directivă AML și propunerea pentru înființarea autorității europene pentru combaterea spălării banilor (AMLA). Potrivit textelor adoptate, entitățile, cum ar fi băncile, administratorii de active și criptoactive, agenții imobiliari și cluburile de fotbal din ligile profesioniste, vor trebui să verifice identitatea clienților lor, ce active dețin aceștia și cine controlează compania. De asemenea, vor trebui să determine tipurile detaliate de riscuri de spălare a banilor și finanțare a terorismului în sectorul lor de activitate și să transmită informațiile relevante către un registru central. Textul emis de Parlament clarifică, totodată, faptul că privilegiul legal conferit profesioniștilor din domeniul juridic nu trebuie utilizat pentru a acoperi practicile ilegale și pentru a ajuta clienții să spele bani. Ca urmare a unei hotărâri recente a Curții de Justiție, eurodeputații au decis că persoanele cu interes legitim, cum ar fi jurnaliștii, reporterii, orice alte mijloace media, organizații ale societății civile, instituții de învățământ superior, ar trebui să aibă acces la registrele de beneficiari reali, inclusiv la registrele centrale interconectate. În cadrul documentului de poziție, eurodeputații extind semnificativ puterile autorității pentru combaterea spălării banilor (AMLA). Printre altele, aceștia doresc să acorde noii agenții competența de a alcătui liste ale țărilor non-UE cu risc ridicat și de a asigura o supraveghere mai atentă a supervizorilor din sectorul nefinanciar. În special, potrivit textului Parlamentului European, AMLA ar trebui să înființeze și să participe la colegii de supraveghere pentru cele mai mari entități transfrontaliere obligate din sectorul nefinanciar. Parlamentul European va putea începe negocierile cu Consiliul UE după un vot de confirmare susținut în sesiunea plenară din aprilie.

Observatorul fiscal al UE a publicat noi estimări ale veniturilor aferente măsurii „Amount A” a Pilonului I

Luni, 27 martie, Observatorul fiscal al UE a publicat un nou document de lucru ce furnizează estimări ale veniturilor nete pe care le-ar genera măsura „Amount A” a Pilonului I (realocarea drepturilor de impozitare) pentru fiecare țară. Potrivit documentului, măsura „Amount A” ar putea genera aproximativ 24 de miliarde de euro în venituri brute anuale, sumă care va scădea la 15,6 miliarde de euro după eliminarea dublei impozitări. UE ar înregistra un câștig net de 2,6 miliarde de euro, în timp ce Statele Unite și China vor colecta marea parte a veniturilor generate de măsura „Amount A”. Per total, țările dezvoltate ar colecta suplimentar 0,17% din totalul impozitelor acestora, în timp ce țările în curs de dezvoltare și țările cel mai puțin dezvoltate ar înregistra o creștere a volumului total al impozitelor de 0,15%, se arată în document. Chiar dacă recunosc faptul că măsura „Amount A” reprezintă un jalon important în reforma sistemului fiscal global, aceasta reprezentând primul acord pentru introducerea unei distribuiri a profiturilor la o scară atât de largă, autorii concluzionează că proiectarea actuală a măsurii limitează amploarea redistribuirii drepturilor de impozitare și nu generează neapărat un volum mai mare de venituri din impozite decât impozitele digitale. Potrivit autorilor, acest lucru poate fi explicat prin volumul mare de venituri globale necesare pentru ca firmele să intre sub incidența reformei, ceea ce reduce plaja multinaționalelor eligibile, prin dispoziția de 10% profitabilitate ce exclude unele multinaționale chiar și atunci când sunt suficient de mari și prin parametrul de realocare de 25%.

Nou studiu al Parlamentului European privind eficacitatea impozitării profiturilor excepționale

Departamentul pentru politici economice, științifice și pentru calitatea vieții al Parlamentului European a publicat, miercuri, 29 martie, un nou studiu solicitat de subcomisia FISC referitor la „eficacitatea și consecințele distribuirii impozitelor aferente profiturilor excesive sau impozitării profiturilor excepționale în contextul recomandării Comisiei pentru statele membre”. Scopul acestui studiu este de a analiza eficacitatea plafonului privind veniturile asupra tehnologiilor inframarginale și a contribuției de solidaritate pentru sectorul combustibililor fosili introduse ca urmare a adoptării Regulamentului Consiliului din 6 octombrie 2022 într-o intervenție de urgență pentru tratarea prețurilor ridicate la energie. Autorii au constatat că cele două măsuri îndeplinesc obiectivul de colectare a veniturilor din impozite. Bazat pe datele din 2021 privind profiturile, studiul arată că veniturile estimate generate de contribuția de solidaritate se ridică la valoarea de 4,4 miliarde de euro pentru firmele selectate în eșantion. Întrucât Regulamentul Consiliului nu cuprinde precizări în ceea ce privește măsura de a distribui veniturile colectate gospodăriilor vulnerabile sau firmelor foarte afectate, statele membre pot să adapteze măsurile în funcție de nevoile specifice de la nivel național. Totuși, autorii subliniază faptul că, potrivit cercetărilor anterioare, măsurile fără o țintă fixă reprezintă o modalitate costisitoare de a ajunge la gospodăriile sărace. Mai mult, în opinia acestora, stimulentele pentru reducerea consumului de energie ar trebui reinstituite cât mai repede posibil. O introducere coordonată a impozitelor aferente profiturilor excesive este preferabilă pentru a reduce posibilitatea apariției arbitrajului fiscal, au transmis autorii. Măsurile necoordonate ale statelor membre UE riscă inducerea unor rezultate divergente în piețele vecine care nu sunt bazate pe condiții economice fundamental distincte, avertizează aceștia.

Parchetul European solicită extinderea autorității la nivel transfrontalier

Într-un discurs ținut marți, 28 martie, în fața subcomisiei FISC a Parlamentului European, procurorul-șef european, Laura Kövesi, a susținut necesitatea extinderii competenței Parchetului European (EPPO) pentru a facilita fluidizarea activităților și partajarea informațiilor la nivel transfrontalier. Pe baza ultimelor estimări Europol, frauda de tip „carusel” în materie de TVA sau frauda intracomunitară cu firme-fantomă este cea mai profitabilă infracțiune din UE. Aceasta cauzează daune de aproximativ 50 de miliarde de euro anual pentru statele membre, a amintit aceasta. Pentru a combate mai eficient frauda în materie de TVA, Laura Kövesi a afirmat că EPPO are nevoie de un canal de cooperare direct cu Eurofisc fără a fi nevoit să apeleze la statele membre sau alte organisme și agenții UE pentru a accesa datele necesare. Cu cât informațiile sunt partajate mai repede, cu atât șansele de succes sunt mai mari, a subliniat Laura Kövesi. În timpul audierii, eurodeputații FISC au discutat principalele obstacole legale și administrative privind combaterea fraudei de tip „carusel” în materie de TVA, precum și modul în care Parlamentul European și EPPO pot lucra mai bine împreună pentru a elimina frauda în materie de TVA la nivelul Uniunii Europene.

IESBA și IAASB fuzionează pentru a crea o nouă fundație internațională pentru etică și audit

Luni, 27 martie, Consiliul pentru Standarde Internaționale de Etică pentru Contabili (IESBA) și Consiliul pentru Standarde Internaționale de Audit și Asigurare (IAASB) și-au anunțat fuziunea într-o nouă entitate – Fundația Internațională pentru Etică și Audit (IFEA). Obiectivul a fost mutarea într-o nouă entitate, independentă de Federația Internațională a Contabililor (IFAC), pentru a consolida independența sistemului internațional de normalizare a standardelor de etică, audit și asigurare, se arată într-un comunicat de presă. În noua structură, președintele IESBA, Gabriela Figueiredo Dias, și președintele IAASB, Tom Seidenstein, au poziția de co-CEO ai Fundației. Cu această ocazie, IFEA și-a lansat și noul site: www.ethicsandaudit.org.

Declinarea responsabilității

Acest buletin de știri conține informații despre politicile fiscale europene și evoluțiile colectate din documente oficiale, audieri, conferințe și presă. Acesta nu reflectă poziția oficială a ETAF și nici nu ar trebui să fie considerat drept declarație scrisă în numele ETAF.

Sursă foto: European Tax Adviser Federation – ETAF

Written by