MAT: Proiectul de procedură privind implementarea măsurii „Granturi pentru capital de lucru acordate entităților din domeniul agroalimentar”, în consultare publică
Ministerul Antreprenoriatului și Turismului (MAT) a publicat, în transparență decizională, proiectul de procedură privind implementarea măsurii „Granturi pentru capital de lucru acordate entităților din domeniul agroalimentar” din cadrul schemei de ajutor de stat instituită prin OUG nr. 61 din 06 mai 2022 privind unele măsuri pentru acordarea de microgranturi și granturi pentru capital de lucru entităților din domeniul agroalimentar cu finanțare din fonduri externe nerambursabile.
Obiectivul principal al schemei de ajutor de stat îl constituie acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului Operațional Competitivitate 2014-2020 (POC), în contextul crizei provocate de COVID-19, pentru beneficiarii din domeniul agroalimentar prevăzuți de OUG nr. 61/2022 a căror activitate a fost afectată de efectele pandemiei COVID-19. Acordarea ajutoarelor de stat în cadrul măsurii se va face numai cu respectarea criteriilor privind ajutorul de stat prevăzute de Cadrul temporar pentru măsuri de ajutor de stat de sprijinire a economiei în contextul actualei epidemii de COVID-19, aprobat de Comisia Europeană. Schema se aplică pe întreg teritoriul României, în toate cele 8 regiuni de dezvoltare.
Măsura este valabilă până la 30 iunie 2022, iar plățile în cadrul măsurii vor fi efectuate până la 31 decembrie 2023. În condițiile în care valabilitatea măsurii va fi prelungită prin modificarea legislației în vigoare, prevederea se va aplica de drept și asupra prezentei proceduri.
Ajutoarele se acordă după obținerea deciziei de autorizare a Comisiei Europene.
Bugetul alocat măsurii este în valoare totală de 250 milioane euro, din care 149,225 milioane euro (respectiv 125 milioane euro FEDR-REACT EU și 24,225 milioane euro cofinanțare de la bugetul de stat) se alocă din bugetul POC 2014-2020 prin Axa prioritară 4 – Acțiunea 4.1.2 – Capital de lucru și 100,775 milioane euro de la bugetul de stat prin aplicarea mecanismului de supracontractare prevăzut de art.12 din OUG nr. 40/2015, cu modificările și completările ulterioare.
Citește mai mult în CECCAR Business Magazine.