APIA eliberează adeverințe pentru solicitanții schemei de ajutor de stat în sectorul creșterii animalelor pentru 2022
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) demarează, astăzi, 17 februarie, eliberarea de adeverințe pentru solicitanții schemei de ajutor de stat în sectorul creșterii animalelor pentru anul 2022, potrivit unui comunicat citat de Agerpres. „Pentru anul 2022, APIA a încheiat convenții cu instituțiile bancare și nebancare, respectiv cu două fonduri de garantare – Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN – SA (FGCR) și Fondul Național de Garantare a Creditului pentru întreprinderi Mici și Mijlocii IFN – SA (FNGCIMM), pentru a veni în sprijinul fermierilor care intenționează să acceseze credite în vederea finanțării activităților curente”, se menționează în comunicat.
Astfel, potrivit convențiilor, la solicitarea scrisă a fermierului, APIA eliberează o adeverință prin care confirmă că acesta a depus cererea inițială de solicitare a ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor, aferentă anului 2022. Totodată, prin adeverință se confirmă valoarea de 70% din cuantumul ajutorului determinat aferent cererii inițiale anuale. Valoarea creditului va fi de până la 90% din suma înscrisă în adeverința cuvenită solicitantului.
Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN – SA (FGCR) și Fondul Național de Garantare a Creditului pentru întreprinderi Mici și Mijlocii IFN – SA (FNGCIMM) garantează maximum 80% din valoarea fiecărui credit acordat de bănci fermierilor.
Citește mai multe în CECCAR Business Magazine.