Procedura de îndrumare și asistență a contribuabililor/plătitorilor acordată de ANAF, publicată în Monitorul Oficial
În Monitorul Oficial nr. 998 din 19 octombrie 2021 a fost publicat Ordinul nr. 1233/2021 al ministrului Finanțelor pentru aprobarea Procedurii de îndrumare și asistență a contribuabililor/plătitorilor, acordate de către Agenția Națională de Administrare Fiscală, și de coordonare metodologică a activității de aplicare unitară a legislației fiscale și procedural fiscale desfășurate de structurile de asistență contribuabili, precum și în domeniul tehnologiei informației. Prin actul normativ se stabilește procedura de îndrumare și asistență a contribuabililor cu privire la problematica din domeniul fiscal, nefiscal, contabil, procedural fiscal, precum și cea în domeniul tehnologiei informației, atât la cererea contribuabililor, cât și din oficiu.
În ceea ce privește îndrumarea și asistența contribuabililor din oficiu, aceasta se realizează prin orice instrument aflat la dispoziția organului fiscal, cum ar fi: elaborarea și distribuirea de materiale informative (ghiduri, broșuri, pliante, afișe și altele asemenea), inițierea unor comunicate de presă, publicarea de comunicate, organizarea de întâlniri de lucru cu grupuri de contribuabili/plătitori, educație fiscală, campanii de informare desfășurare în colaborare cu alte instituții publice privind diverse acțiuni/tematici fiscale, furnizarea de informații în cadrul emisiunilor informative ale posturilor de radio și televiziune, organizare de sesiuni de informare pe pagina oficială a ANAF, deschisă pe website-ul rețelei de socializare, publicarea materialelor informative pe site-ul ANAF etc.
Citește mai multe în CECCAR Business Magazine.