Noi reglementări privind Instrucțiunile de completare a numărului de evidență a plății, publicate în Monitorul Oficial
În Monitorul Oficial nr. 991 din 18 octombrie 2021 a fost publicat Ordinul nr. 1619/2021 al ANAF privind completarea OPANAF nr. 3.607/2016 pentru aprobarea Instrucțiunilor de completare a numărului de evidență a plății.
Reprezentanții ANAF menționează, în Referatul de aprobare a actului normativ, că una dintre aplicațiile informatice ce trebuie dezvoltată în vederea optimizării activității Agenției o reprezintă Nivelul Operativ al Executării Silite (NOES), aplicație care redă în mod operativ, stadiul măsurilor de executare silită întreprinse de către organele fiscale centrale din subordinea ANAF, pentru recuperarea: ▪ creanțelor bugetare individualizate în titluri executorii transmise spre recuperare organelor fiscale centrale de către alte instituții sau autorități publice; ▪ creanțelor fiscale stabilite în sarcina debitorilor solidari cu debitorul principal; ▪ creanțelor fiscale instituite în evidențele fiscale prin întocmirea actelor de executare care vizează sechestrarea, evaluarea și valorificarea bunurilor.
„Principalul obiectiv pentru care a fost creată o astfel de aplicație a fost acela de a facilita reacția rapidă a administrației fiscale în fața acumulării de arierate prin optimizarea activității de colectare ca urmare a standardizării și automatizării fluxurilor informaționale aferente executării silite. În plan secundar, această aplicație informatică are rol în gestionarea integrată a creanțelor/informațiilor despre creanțe care nu pot fi înregistrate în aplicațiile informatice Sistemul de administrare a creanțelor fiscale (SACF) și Gestiunea obligațiilor din taxe, impozite, contribuții și amenzi (GOTICA)”, precizează ANAF.
Astfel, în vederea implementării fluxului de informații în ceea ce privește realizarea procedurii de valorificare a bunurilor sechestrate a fost necesară deschiderea unui cont prin intermediul căruia se înregistrează operațiunile care vizează încasarea prețului bunurilor valorificate, precum și a taxei de participare la licitație.
Citește mai multe în CECCAR Business Magazine.