Noutăți fiscale europene din buletinul de știri ETAF – 12 aprilie 2021
Noul plan al SUA privind reforma fiscală corporativă internațională
SUA au trimis noi propuneri către țările implicate în negocierile privind cadrul fiscal internațional la nivelul OCDE. Propunerile vizează impozitarea celor mai mari multinaționale din lume care realizează venituri de peste 20 de miliarde de dolari pe an în țările în care își vând bunurile sau serviciile. Potrivit estimărilor SUA, propunerile s-ar aplica pentru aproximativ 100 de multinaționale la nivel global. Documentul trimis către OCDE relevă că SUA „nu pot accepta niciun rezultat care este discriminatoriu la adresa companiilor americane”, această declarație având rolul de a clarifica că intenția SUA este ca abordarea propusă să înlocuiască propunerea actuală a OCDE de a viza serviciile digitale automatizate și companiile orientate spre consumatori. Benjamin Angel (directorul Direcției Generale Impozitare și Uniune Vamală a Comisiei Europene) a declarat că următoarele luni vor fi critice pentru negocieri și că propunerea Statelor Unite va fi analizată în detaliu de Comisia Europeană. La începutul săptămânii trecute, Janet Yellen (secretarul trezoreriei SUA) a reafirmat că SUA sunt în favoarea unei posibile rate de impozitare corporativă minimă globală de 21%. Cu toate acestea, Paschal Donohoe, ministrul de finanțe al Irlandei și președintele Eurogroup, și-a exprimat îndoielile cu privire la aceste propuneri, subliniind rolul pe care îl are concurența fiscală legală.
Subcomisia FISC: Dezbateri cu Bundestag și Curtea de Conturi Europeană
Săptămâna aceasta, subcomisia FISC din cadrul Parlamentului European va organiza două dezbateri pe subiecte de actualitate la nivelul UE. Astfel, marți, 13 aprilie, reprezentanții partidelor politice din cadrul Parlamentului European și ai Comitetului financiar, structură a Bundestag, vor discuta raportul INI al Parlamentului European referitor la Impozitarea economiei digitale: negocierile OCDE, domiciliul fiscal al întreprinderilor digitale și o posibilă taxă digitală europeană, întocmit de raportorii Andreas Schwab și Martin Hlaváček, și raportul intitulat Redirecționarea trilioanelor – un sistem financiar sustenabil care să faciliteze o transformare majoră, material redactat de Comisia pentru sustenabilitate financiară a guvernului federal german. Al doilea eveniment este programat miercuri, 14 aprilie, și este organizat de subcomisia FISC în colaborare cu CCE. Cu acest prilej, directorul Camerei a IV-a a CCE, Ioanna Metaxopoulou, va prezenta raportul special întocmit de Curtea de Conturi Europeană intitulat Schimbul de informații fiscale în UE: o fundație solidă, fisuri în punerea în aplicare.
Avertisment CCE: Armonizarea insuficientă a controalelor vamale afectează interesele financiare ale UE
Curtea de Conturi Europeană (CCE) a publicat, la 30 martie, un raport special în care evaluează aplicarea uniformă a controalelor vamale de către statele membre. Documentul pune accentul pe faptul că autoritățile vamale ale statelor membre joacă un rol esențial în găsirea unui echilibru între nevoia de a facilita comerțul (prin proceduri de import mai rapide și omogene) și necesitatea de a aplica controale vamale. CCE a remarcat că Decizia de punere în aplicare a criteriilor și standardelor pentru riscuri financiare („Decizia CRF”), adoptată de Comisia Europeană în 2018, nu a fost suficient de bine concepută pentru a asigura armonizarea modului în care statele membre selectează importurile în vederea efectuării de controale. Mai mult decât atât, statele membre implementează diferit cadrul pentru riscuri financiare în domeniul vamal. CCE recomandă Comisiei să îmbunătățească aplicarea uniformă a controalelor vamale și să dezvolte și să implementeze o veritabilă capacitate de analiză și de coordonare la nivelul UE.