Ziua Națională a Contabilului Român

Ziua de 21 septembrie este sărbătorită în fiecare an, potrivit Normelor nr.12726/2004, în mod unitar, la nivelul filialelor CECCAR, cu scopul promovării imaginii, intereselor şi rolului contabilului într-o economie de piaţă concurenţială.

La aniversare sunt aşteptaţi toţi profesioniştii contabili din România, membri ai CECCAR sau angajaţi în diverse ramuri ale economiei. Cu toţii prezenţi la ziua contabilului vor demonstra, încă o dată, că  „Profesia contabilă a fost, este şi va fi pusă în slujba interesului public, spre binele public.”

Cea de-a XII -a ediţie a Zilei Naţionale a Contabilului Român este un prilej de a reuni familia profesioniştilor contabili şi de a reafirma adevărul potrivit căruia CECCAR a devenit un brand naţional, emblematic pentru ceea ce înseamnă calitatea profesiei contabile.

Manifestările ediţiei din acest an a Zilei Naţionale a Contabilului Român se vor desfăşura sub egida ”CECCAR – 95 ani de existență”, aniversare dedicată împlinirii a 95 ani de la constituirea organizației profesionale CECCAR, eveniment deosebit din viața profesiei contabile.

Cu ocazia sărbătoririi zilei de 21 septembrie ca ”Zi Națională a Contabilului Român” avem plăcerea de a vă invita să participați la manifestările organizate în această zi.

Locaţiile unde se vor desfăşura evenimentele din data de 21 septembrie 2016 la nivelul filialelor CECCAR se regăsesc în anexă.

 

La mulți ani tuturor profesioniștilor contabili!

 

 Vă așteptăm cu drag!

Written by

Leave a Reply

Message