Buletin de știri ETAF din 17 iunie 2019
ECOFIN a scos Dominica de pe lista neagră a UE și a discutat taxa pe tranzacțiile financiare
Vineri, 14 iunie, Consiliul Afaceri Economice și Financiare a decis să elimine Dominica de pe lista UE a jurisdicțiilor necooperante din punct de vedere fiscal. Ca rezultat , lista UE include în prezent 11 jurisdicții: Samoa Americană, Belize, Fiji, Guam, Insulele Marshall, Oman, Samoa, Trinidad și Tobago, Emiratele Arabe Unite, Insulele Virgine Americane și Vanuatu. De asemenea, Consiliul a fost informat cu privire la stadiul taxei pe tranzacțiile financiare (FTT), pe baza unei note întocmite de Germania. Statele membre au discutat FTT pe baza modelului francez, care aplică o rată de impozitare de 0,2% percepută la transferul dreptului de proprietate atunci când sunt dobândite acțiuni de la societăți pe acțiuni cotate. Veniturile din FTT ar putea fi puse la comun, ca o contribuție la bugetul UE. Nu în ultimul rând, Consiliul a adoptat un raport pe probleme fiscale pentru Consiliul European, precum și un raport și concluziile referitoare la activitatea desfășurată de Grupul de lucru pentru codul de conduită privind impozitarea întreprinderilor.
G20 aprobă planul de lucru al OECD privind reformele fiscale la nivel internațional
Duminică, 9 iunie, la Fukuoka, miniștrii de finanțe ai țărilor G20 au aprobat progresul făcut de OECD cu privire la provocările fiscale ce rezultă din digitalizarea economiei și planul de lucru pentru realizarea unui acord privind reforma fiscală internațională până în 2020. Ministrul de finanțe francez Bruno Le Maire și-a exprimat, în cadrul unei conferințe de presă, optimismul în ceea ce privește posibilitatea ajungerii la un acord referitor la cei doi piloni propuși de OECD (impozitarea economiei digitale și rata de impozitare minimă globală pentru corporații). SUA și-a exprimat dezacordul cu privire la măsurile unilaterale adoptate de Franța și Marea Britanie pentru impozitarea economiei digitale.
Taxa de mediu, solicitată de mai mulți actori UE
Problema legată de amprenta ecologică și schimbările climatice își face loc în politica fiscală a UE. Miercuri, 12 iunie, membrii Comisiei pentru mediu, schimbări climatice și energie de la Comitetul Regiunilor au adoptat un amendament care completează un proiect de opinie privind implementarea Acordului de la Paris întocmit de eurodeputatul Witold Stępień (PPE, Polonia) prin care se fac un apel pentru eliminarea scutirilor de taxa pe kerosen. În data de 13 iunie, comisarul european pentru buget și resurse umane, Günther H. Oettinger, a solicitat liderilor UE să înainteze și să finalizeze negocierile cu privire la Cadrul financiar multianual al UE. În ceea ce privește problema propriilor resurse ale bugetului zonei Euro, dl. Oettinger a susținut deja introducerea unei taxe pe plastic (între 10 și 14%) pentru a reduce utilizarea plasticului nereciclabile.
Manualul OECD pentru combaterea spălării banilor și a finanțării terorismului
În 13 iunie, OECD a lansat o nouă versiune a “Manualului pentru sensibilizarea examinatorilor și a auditorilor fiscali cu privire la activitățile de spălare a banilor și de finanțare a terorismului”. Manualul este un instrument practic cu scopul de a îmbunătăți cooperarea între autoritățile fiscale și autoritățile de combatere a spălării banilor, furnizând indicatori actualizați privind spălarea banilor și material nou pentru a crește detectarea și raportarea finanțări terorismului. Manualul include o descriere a activităților de spălare a banilor și de finanțare a terorismului, astfel încât examinatorii și auditorii fiscali să poată ajuta mai bine anchetatorii, precum și îndrumări privind identificarea acestor activității pe parcursul desfășurării auditurilor fiscale obișnuite.