Modificarea OG 65/1994, în dezbatere publică
Ca urmare a numeroaselor discuții pe care conducerea centrală a CECCAR le-a avut cu reprezentanți ai Ministerului Finanțelor Publice (MFP), a rezultat proiectul de lege privind auditul statutar al situațiilor financiare anuale și al situațiilor financiare anuale consolidate și de modificare a unor acte normative, care a fost lansat în dezbatere publică pe site-ul MFP. Textul proiectului de lege prevede ieșirea Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România de sub supravegherea CSIPPC și modificarea Ordonanței Guvernului nr. 65/1994. În acest sens, solicităm tuturor membrilor să transmită eventuale modificări/completări ale OG nr. 65/1994 privind organizarea activității de expertiză contabilă și a contabililor autorizați, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 13 din 08 ianuarie 2008, cu modificările și completările ulterioare, cuprinsă în textul mai sus amintitei legi. Menționăm că principalele modificări cuprinse în proiectul de lege privind OG 65 se referă la completarea ariei de servicii pe care experții contabili le pot presta.
Așteptăm eventualele modificări/completări ale OG 65/1994 pe adresa de e-mail soc@ceccaro.ro.