Ministerul Finanţelor Publice a lansat în dezbatere publică, la rubrica Transparenţă decizională, două proiecte de acte normative a căror aplicare, coroborată cu alte acte din legislaţia secundară, vor conduce la eliminarea şi comasarea a 92 de taxe parafiscale şi tarife
Astfel, MFP a postat pe site proiectul de Ordonanţă de urgenţă pentru pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind taxe şi tarife cu caracter nefiscal şi proiectul de Hotărâre de Guvern pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind taxe şi tarife percepute pentru unele prestări de servicii.
În paralel cu promovarea celor două acte normative, vor fi elaborate şi aprobate o serie de ordine de ministru, astfel încât tot pachetul legislativ care vizează reducerea celor 92 de taxe nefiscale şi tarife să fie aplicat începând cu aceeaşi dată.
Pentru elaborarea pachetului legislativ care include cele două proiecte puse astăzi în dezbatere publică, MFP a avut consultări cu mai multe ministere şi instituţii, în cadrul cărora au fost analizate taxele şi tarifele cu caracter nefiscal. Urmare a acestei analize, a fost decisă eliminarea şi comasarea unui număr total de 92 de taxe şi tarife nefiscale, astfel:
- 14 taxe parafiscale si tarife au fost eliminate
- A fost eliminată plata individuală pentru 78 dintre taxele şi tarifele nefiscale
Prin cele două proiecte puse astăzi de MFP în dezbatere publică vor fi eliminate şi comasate 27 de taxe şi tarife nefiscale, iar prin ordinele de ministru, care se vor aproba concomitent, vor fi reduse încă 65 de taxe şi tarife parafiscale.
“Facem un pas semnificativ în îndeplinirea unor obiective ale mandatului meu de ministru. În primul rând, în ceea ce priveşte simplificarea sistemului de taxe – cu efecte benefice pentru contribuabilii care nu vor mai petrece timp la ghişeu, dar şi pentru administraţie, întrucât vom elimina costurile de administrare ale unor taxe si tarife cu încasări mici. De asemenea, măsura contribuie la creşterea predictibilităţii şi crearea unui cadru fiscal-bugetar stimulativ pentru dezvoltarea mediului de afaceri“, consideră ministrul Finanţelor Publice, Ioana-Maria Petrescu.
Au fost analizate taxele şi tarifele parafiscale pentru care cuantumul încasărilor realizate este nesemnificativ în raport cu costurile de colectare, precum şi posibilitatea comasării altora, prin construcţia unor tarife grupate si individualizate in funcţie de tipologia activităţilor şi serviciilor prestate de fiecare instituţie .
Prezentăm mai jos o serie de exemple de taxe şi tarife cu caracter nefiscal ce urmează a fi anulate şi de care vor beneficia persoane fizice, agenţi economici, instituţii publice:
1) Ministerul Afacerilor Interne
- Tariful pentru eliberarea unui paşaport electronic, simplu, temporar sau al altui document de trecere a frontierei – al cărui nivel este 22 lei
2) Ministerul Justiţiei
Oficiul Naţional al Registrului Comerţului
- Tarif asistenţă îndrumare înfiinţare firmă – 19,8 lei pe oră
- Tarif pentru cerere eliberare date statistice (fisa sintetică a investiţiei străine pentru o ţară şi o perioadă definită; statistică în funcţie de un criteriu) – 20 lei/ fişă sintetică/statistică unicriterială
- Tarif pentru cerere eliberare informaţii pentru serii de firme grupate pe mai mult de 5 criterii – 11 lei /firmă
3) Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Publice de Gospodărie Comunală
- Tarif pentru consultanţă şi prestări de servicii acordate la cerere (consultanţă privind legislatia in domeniul serviciilor comunitare de utilitati publice) – 73 lei/ora
4) Consiliul Concurenţei
- Tarif privind accesul la documentaţie (documentaţie care vizează investigaţii privind practicile anticoncurenţiale) – 150 lei /solicitare
5) Ministerul pentru Societatea Informaţională
- Tariful de utilizare a procedurii electronice – 46 lei/an/utilizator
6) Ministerul Sănătăţii
- Taxa pentru emitere aviz privind activităţi în domeniul dispozitivelor medicale şi medicamentelor – 300 lei/aviz
Proiectul de Ordonanţă de Urgenţă şi proiectul de Hotărâre postate astăzi în dezbatere public vor fi promovate pe agenda Guvernului.
Biroul de presă
Publicat: 20 mai 2014