Sistemul de raportare contabilă la 30 iunie 2024 a operatorilor economici, publicat în Monitorul Oficial
Astăzi a fost publicat, în Monitorul Oficial nr.696 din 18 iulie 2024, OMF nr. 3100/2024 pentru aprobarea Sistemului de raportare contabilă la 30 iunie 2024 a operatorilor economici. Potrivit actului normativ, sistemul de raportare contabilă la 30 iunie 2024 se aplică operatorilor economici care în exercițiul financiar precedent au înregistrat o cifră de afaceri netă mai mare decât echivalentul în lei a 1 milion euro. Pentru întocmirea raportărilor contabile la 30 iunie 2024, încadrarea în criteriul menționat se efectuează pe baza indicatorilor determinați din situațiile financiare anuale ale exercițiului financiar precedent, respectiv a balanței de verificare încheiate la finele exercițiului financiar precedent, utilizând cursul de schimb valutar comunicat de Banca Națională a României, valabil la data încheierii exercițiului financiar precedent.
Entitățile care nu au desfășurat activitate de la data înființării până la 30 iunie 2024, cele care în tot semestrul I al anului 2024 s-au aflat în inactivitate temporară, cele înființate în cursul anului 2024, precum și persoanele juridice care se află în curs de lichidare, potrivit legii, nu întocmesc raportări contabile la 30 iunie 2024.
Informațiile cuprinse în raportările contabile se bazează pe reglementările contabile aplicabile fiecărei categorii de operatori economici, respectiv Reglementările contabile aprobate prin OMFP nr. 1.802/2014, cu modificările și completările ulterioare, sau Reglementările contabile aprobate prin OMFP nr. 2.844/2016, cu modificările și completările ulterioare. Actul normativ este structurat astfel încât să rezulte care este conținutul de informații al formularelor de raportare contabilă la data de 30 iunie 2024, întocmite de entități în funcție de reglementările contabile aplicabile.
Citește mai mult în CECCAR Business Magazine.