A fost aprobată Strategia Națională pentru Tineret 2024-2027
Executivul a adoptat Strategia Națională pentru Tineret 2024-2027, document elaborat de Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse (MFTES), care prevede și un Plan de Acțiune. Conform unui comunicat al MFTES, obiectivele Strategiei contribuie la atingerea indicatorilor naționali de dezvoltare durabilă aferenți țintelor Strategiei Naționale pentru dezvoltarea durabilă a României 2030, în mod special pentru următoarele Obiective de Dezvoltare Durabilă: Fără sărăcie; Sănătate și bunăstare; Educație de calitate; Egalitate de gen; Muncă decentă și creștere economică; Industrie, Inovație și infrastructură, Inegalități reduse.
„Politicile în domeniul tineretului reprezintă una dintre prioritățile programului de guvernare 2023-2024, având și sfere de activitate specifice mai multor ministere și instituții publice. Astfel, politicile pentru tineret acoperă problematica din domeniul educației, sănătății, excluziunii sociale, ocupării și antreprenoriatului, protecției mediului precum și din alte domenii care pot influența calitatea vieții tinerilor. De asemenea, politicile de tineret reprezintă o prioritate și la nivel european, iar multe dintre oportunitățile de finanțare externă pot contribui la dezvoltarea sectorului de tineret. Domeniul tineret este parte a unuia dintre pilonii Planului Național de Redresare și Reziliență al României, și anume pilonul 6 – Copii, tineri, educație și competențe”, se menționează în comunicat.
Citește mai mult în CECCAR Business Magazine.