MEAT: Finanțări de până la 200.000 euro pentru proiectele de investiții private din stațiunile balneare și balneoclimatice
Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT) anunță lansarea apelului de proiecte destinat operatorilor economici din stațiunile balneare și balneoclimatice, începând cu 17 iunie 2024, ora 10:00. Potrivit unui comunicat al MEAT, prin această inițiativă, se oferă posibilitatea obținerii unei finanțări nerambursabile de până la 200.000 de euro pentru dezvoltarea infrastructurii turistice, balneare, culturale, sportive și de agrement.
Schema de minimis, implementată de MEAT, are ca obiectiv diversificarea ofertei și creșterea calității serviciilor oferite în aceste destinații. Finanțarea, care acoperă maximum 50% din valoarea cheltuielilor eligibile aferente proiectului, exclusiv TVA, va include și costurile aferente formării profesionale a personalului angajat în sectorul HoReCa.
Citește mai mult în CECCAR Business Magazine.