MF: Proiectul sistemului de raportare contabilă la 30 iunie 2023 a operatorilor economici, în consultare publică
Ministerul Finanțelor (MF) a publicat în transparență decizională proiectul de Ordin pentru aprobarea Sistemului de raportare contabilă la 30 iunie 2023 a operatorilor economici. Prin proiect se propune ca sistemul de raportare contabilă la 30 iunie 2023 să se aplice operatorilor economici care în exercițiul financiar precedent au înregistrat o cifră de afaceri netă mai mare decât echivalentul în lei a 1.000.000 euro. Pentru întocmirea raportărilor contabile la 30 iunie 2023, încadrarea în criteriul menționat se efectuează pe baza indicatorilor determinați din situațiile financiare anuale ale exercițiului financiar precedent, respectiv a balanței de verificare încheiate la finele exercițiului financiar precedent, utilizând cursul de schimb valutar comunicat de Banca Națională a României, valabil la data încheierii exercițiului financiar precedent. MF precizează, de asemenea, în Referatul de aprobare care însoțește proiectul de act normativ, că entitățile care nu au desfășurat activitate de la data înființării până la 30 iunie 2023, cele care în tot semestrul I al anului 2023 s-au aflat în inactivitate temporară, cele înființate în cursul anului 2023, precum și persoanele juridice care se află în curs de lichidare, potrivit legii, nu întocmesc raportări contabile la 30 iunie 2023.
Informațiile cuprinse în raportările contabile se bazează pe reglementările contabile aplicabile fiecărei categorii de operatori economici, respectiv Reglementările contabile aprobate prin OMFP nr. 1.802/2014, cu modificările și completările ulterioare, sau Reglementările contabile aprobate prin OMFP nr. 2.844/2016, cu modificările și completările ulterioare. Proiectul de ordin este structurat astfel încât să rezulte care este conținutul de informații al formularelor de raportare contabilă la data de 30 iunie 2023, întocmite de entități în funcție de reglementările contabile aplicabile.
Citește mai mult în CECCAR Business Magazine.