Din 10 aprilie, Inspecția Muncii pune la dispoziția angajatorilor noua versiune Reges/Revisal 6.0.9
Începând cu data de 10 aprilie 2023, Inspecția Muncii pune la dispoziția angajatorilor noua versiune Reges/Revisal. „Astfel, transmiterea registrului va putea fi efectuată numai pentru fișiere de tip .rvs generate sau validate prin versiunile 6.0.8/6.0.9 ale aplicației Revisal”, se menționează într-un comunicat al Inspecției Muncii.
Potrivit reprezentanților instituției, noua versiunea Revisal 6.0.9 oferă posibilitatea de înregistrare a oricăror contracte suspendate, indiferent de normă (respectând temeiurile și regulile de suspendare) sau a oricăror contracte active cu normă întreagă, pentru un angajat acoperind următoarele scenarii: ● toate contractele unui angajat pot fi cu normă întreagă și suspendate; ● un contract cu normă întreagă poate fi activ, restul contractelor, indiferent de norma și de numărul lor, pot fi suspendate; ● un angajat poate să aibă un singur contract cu normă întreaga la același angajator; ● un angajat poate să aibă mai multe contracte active cu normă întreagă la angajatori diferiți, cu respectarea prevederilor legale.
De asemenea, raportul per salariat evidențiază reactivarea înregistrată în istoricul contractului, iar această operațiune nu este ignorată în cadrul mecanismului de constituire a intervalelor de vechime. Totodată, în noua versiune sunt actualizate nomenclatorul COR – coduri modificate, denumiri modificate, ocupații noi, 66 de coduri eliminate, precum și nomenclatorul Naționalitate pentru Marea Britanie, în privința cetățeniei pentru salariații activi și angajatori persoane fizice proveniți din Marea Britanie.
Citește mai mult în CECCAR Business Magazine.