ANAF: Proiectul privind declararea serviciilor de trimitere contra ramburs efectuate de furnizorii de servicii poștale pe teritoriul național, în consultare publică
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat în transparență decizională un proiect de Ordin privind declararea serviciilor de trimitere contra ramburs efectuate de către furnizorii de servicii poștale pe teritoriul național și pentru aprobarea modelului, conținutului, modalităților de depunere pentru declarația informativă privind trimiterile poștale contra ramburs efectuate de către furnizorii de servicii poștale pe teritoriul național. În Referatul de aprobare care însoțește proiectul de act normativ, inițiatorii menționează, între altele, că prin Strategia ANAF pentru perioada 2021-2024, instituția își propune edificarea bazelor de date prin culegerea și procesarea de informații disponibile pe platformele online în vederea identificării de comportamente fiscale neconforme și adaptarea măsurilor corespunzătoare.
„Comerțul electronic reprezintă acea activitate de cumpărare/vânzare prin intermediul transmiterii de date la distanță, activitate specifică politicii expansive a marketingului companiilor comerciale. În România, comerțul electronic a apărut la sfârșitul anului 1999 cunoscând o creștere semnificativă în ultimii ani, mai ales ca rezultat al pandemiei COVID, ajungând în prezent în faza de maturitate. În prezent, în România se observă că majoritatea firmelor manifestă un interes deosebit în ceea ce privește crearea și înființarea magazinelor virtuale. Firmele au înțeles că un magazin virtual este soluția ideală pentru maximizarea vânzărilor și a calității serviciilor lor. Dorința firmelor de a deține un magazin virtual a fost facilitată ca urmare a extinderii infrastructurii de comunicații, scăderii prețului de acces la Internet, creșterii numărului de posesori de calculatoare și scăderii neîncrederii în comerțul electronic”, subliniază inițiatorii proiectului. Fiind un domeniu nou și în expansiune continuă, comerțul electronic a devenit extrem de atractiv pentru toate categoriile de agenți economici. De asemenea – menționează ANAF – cadrul legal specific pentru acest domeniu este foarte puțin reglementat și astfel s-a constatat că există un procent semnificativ de operatori economici care activează în mediul online și care nu-și îndeplinesc obligațiile legale. Aceste obligații se referă atât la înregistrarea și autorizarea activității, cât și la declararea veniturilor obținute, respectiv achitarea taxelor și impozitelor datorate.
Citește mai mult în CECCAR Business Magazine.