Profesia contabilă, la ceas aniversar: 101 ani de la înființarea celui mai mare organism profesional din România
Miercuri, 13 iulie a.c., Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR), cel mai mare organism profesional din țara noastră, a organizat cea de-a XVIII-a ediție a Zilei Naționale a Contabilului Român, o sărbătoare cu tradiție a vieții contabile din țara noastră. Evenimentul din acest an a marcat împlinirea a 101 ani de la reglementarea profesiei contabile în țara noastră prin Decret Regal semnat de Regele Ferdinand I, la 13 iulie 1921.
Cel mai important eveniment dedicat profesiei contabile din România a fost celebrat la nivel național în cele 41 de județe și în Municipiul București, sub sloganul Tradiție pentru viitor. Evoluăm împreună!. Experți contabili și contabili autorizați din întreaga țară, membri ai corpului profesional, au dezbătut, alături de partenerii instituționali ai profesiei – instituții și autorități de reglementare, mediul de afaceri și mediul educațional –, rolul profesioniștilor contabili în asigurarea rezilienței afacerilor, tema ediției din acest an a evenimentului care marchează, an de an, contribuția importantă a profesiei și a practicanților acesteia la dezvoltarea economică, la sustenabilitatea și reziliența businessurilor.
Manifestarea ce a avut loc la București (Radisson Blu Hotel) dedicată ediției de anul acesta a Zilei Naționale a Contabilului Român, organizată la nivel central împreună cu filialele București și Ilfov, a reunit peste 350 de profesioniști contabili, precum și reprezentanți ai Guvernului României, Ministerului Finanțelor, Ministerului Justiției, Ministerului Antreprenoriatului și Turismului, Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Regionale, parlamentari, oficiali ai Agenției Naționale de Administrare Fiscală, Băncii Naționale a României, Bursei de Valori București, Curții de Conturi a Românei, Patriarhiei Române, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Oficiului Național al Registrului Comerțului, ai instituțiilor de învățământ superior și liceal cu care CECCAR are parteneriate de colaborare. Au adus în prim-plan rolul important al profesioniștilor contabili pentru economia națională, alături de membrii CECCAR, și reprezentanți ai organizațiilor patronale și antreprenoriale: Uniunea Generală a Industriașilor din România, cu organizațiile membre – Confindustria România, Federația Patronatelor Societăților din Construcții, TIAD – Asociația Oamenilor de Afaceri Turci din România –, Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București, Asociația Națională a Agențiilor de Turism din România.
În deschiderea evenimentului, președintele Consiliului superior al CECCAR, prof. univ. dr. Robert-Aurelian Șova, expert contabil, a transmis mesajul Corpului, reiterând, cu acest prilej, importanța profesiei contabile în istoria recentă a statului român, contribuția profesioniștilor contabili la modernizarea României, înființarea CECCAR, în 1921, fiind parte a infrastructurii instituționale strategice care a constituit fundația construcției României contemporane. De asemenea, președintele Consiliului superior al CECCAR a abordat și contextul socio-economic și politic actual care a adus noi provocări profesiei contabile și corpului profesional care o gestionează la nivel național.
Citește mai mult în CECCAR Business Magazine.