Noi reglementări privind regimul fiscal aplicabil diurnelor
Președintele Klaus Iohannis a promulgat Legea pentru anularea unor obligații fiscale și pentru modificarea unor acte normative (Legea nr. 72/2022), care are în vedere regimul fiscal aplicabil indemnizațiilor de detașare transnațională. Astfel, Legea nr. 72/2022 prevede anularea diferențelor de obligații fiscale principale și/sau obligațiile fiscale accesorii, stabilite de organul fiscal prin decizie de impunere emisă și comunicată contribuabilului, ca urmare a calificării ulterioare de către organul fiscal a sumelor reprezentând indemnizații sau orice alte sume de aceeași natură, primite pe perioada delegării, detașării sau desfășurării activității pe teritoriul altei țări, de către angajați ai angajatorilor români care și-au desfășurat activitate pe teritoriul altei țări, aferente perioadelor fiscale cuprinse între 1 iulie 2015 și data intrării în vigoare a prezentei legi, și neachitate. Organul fiscal nu reîncadrează sumele de natura celor menționate și nu emite o decizie de impunere în legătură cu o astfel de reîncadrare pentru perioadele fiscale amintite. Diferențele de obligații fiscale principale și/sau obligațiile fiscale accesorii, stabilite de organul fiscal prin decizie de impunere emisă și comunicată contribuabilului, ca urmare a reîncadrării sumelor menționate anterior, aferente perioadelor fiscale cuprinse între 1 iulie 2015 și data intrării în vigoare a acestei legi, stinse prin orice modalitate prevăzută la art. 22 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, se restituie contribuabililor. Restituirea se face la cererea contribuabililor.
Anularea respectivelor obligații fiscale se efectuează din oficiu de către organul fiscal competent, prin emiterea unei decizii de anulare a obligațiilor fiscale, care se comunică contribuabilului.
Citește mai multe în CECCAR Business Magazine.