CE simplifică normele privind ajutoarele de stat combinate cu sprijin din partea UE
Comisia Europeană (CE) a adoptat astăzi o extindere a domeniului de aplicare al Regulamentului general de exceptare pe categorii de ajutoare (RGECA), care va permite statelor membre să pună în aplicare anumite măsuri de ajutor, fără o examinare prealabilă din partea Comisiei, informează Executivul comunitar, într-un comunicat. „Normele revizuite se referă la: (i) ajutoarele acordate de autoritățile naționale pentru proiecte finanțate prin intermediul anumitor programe ale UE gestionate la nivel central în temeiul noului cadru financiar multianual și (ii) anumite măsuri de ajutor de stat care sunt relevante pentru sprijinirea tranziției verzi și a celei digitale, precum și pentru redresarea în urma efectelor economice ale pandemiei de COVID-19”, se menționează în comunicat.
Exceptarea unui astfel de ajutor de la obligația de notificare prealabilă reprezintă o simplificare majoră, care facilitează punerea rapidă în aplicare a unor astfel de măsuri de către statele membre, dacă sunt îndeplinite condițiile care limitează denaturarea concurenței pe piața unică.
„Comisia simplifică astăzi normele privind ajutoarele de stat aplicabile finanțării naționale care intră în domeniul de aplicare a anumitor programe ale UE. Acest lucru va îmbunătăți în continuare interacțiunea dintre normele de finanțare ale UE și normele UE privind ajutoarele de stat în temeiul noului cadru financiar multianual. De asemenea, introducem mai multe posibilități pentru statele membre de a acorda ajutoare de stat pentru sprijinirea tranziției către o economie verde și digitală, fără a le impune să efectueze procedura de notificare prealabilă, dar și fără a provoca denaturări nejustificate ale concurenței pe piața unică. Noile norme vor facilita, de asemenea, furnizarea rapidă de către statele membre a finanțării atât de necesare pentru a sprijini o redresare durabilă și rezilientă în urma efectelor economice ale pandemiei de COVID-19”, a declarat vicepreședintele executiv al CE, Margrethe Vestager, responsabil cu politica în domeniul concurenței.
CE simplifică normele privind ajutoarele de stat aplicabile finanțării naționale a proiectelor sau a produselor financiare care intră în domeniul de aplicare a anumitor programe ale UE, adoptate recent, cu scopul de a asigura o mai bună interacțiune între normele privind finanțarea acordată de UE și normele UE privind ajutoarele de stat în temeiul noului cadru financiar multianual. Grație modificărilor introduse astăzi prin RGECA, normele privind finanțarea UE și normele privind ajutoarele de stat aplicabile acestor tipuri de finanțare au fost aliniate pentru a se evita complexitățile inutile, menținându-se în același timp concurența pe piața unică a UE.
Citește mai multe în CECCAR Business Magazine.