Mesajul senatorului Ștefan Mihu, vicepreședintele Comisiei pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital, în deschiderea Congresului profesiei contabile

„Stimați oaspeți,

Dragi colegi,

Sunt deosebit de onorat să vă transmit, din partea Comisiei pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital din Senatul României, multă sănătate, noroc, bucurii în familie și multe realizări în activitatea dumneavoastră profesională.

Succes lucrărilor Congresului profesiei contabile din România!

Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România este organizația profesională care în ultimii ani a devenit un factor activ în elaborarea proiectelor de lege specifice activității economico-financiare, o voce importantă în colectivul consultativ din cadrul Ministerului Finanțelor Publice.

Temele abordate la Congres – gândirea integrată, globalizarea, tehnologia – arată că organismul nostru profesional se preocupă de dezvoltarea permanentă a competențelor profesionistului contabil care să îi permită furnizarea de servicii la un înalt nivel de calitate.

Vă doresc succes în tot ceea ce întreprindeți, iar partenerilor noștri din economie le reamintesc sloganul nostru: ContaȚi pe noi. ContaȚi, cu Noi. Întotdeauna!”

Written by