Noul standard internațional privind contractele de asigurare, IFRS 17, disponibil acum și în limba română
Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România vă pune la dispoziție un nou material profesional util – o broșură în format electronic ce conține traducerea în limba română a noului standard emis de Fundația IFRS în 2017, IFRS 17 Contracte de asigurare, și a IFRIC 23 Incertitudini în privința tratamentelor impozitului pe profit.
Pe platforma online www.librarie.ceccar.ro puteți găsi, începând de astăzi, broșura în limba română cuprinzând cele două documente.
IFRS 17 Contracte de asigurare a fost elaborat de Consiliul pentru Standarde Internaționale de Contabilitate pentru a înlocui standardul interimar IFRS 4 și a ajuta investitorii și alte persoane să înțeleagă mai bine expunerea la risc, profitabilitatea și pozițiile financiare ale asigurătorilor.
IFRS 4 acorda companiilor o dispensă prin care le permitea să continue contabilizarea contractelor de asigurare utilizând standardele naționale de contabilitate, ceea ce a avut ca rezultat un număr mare de abordări diferite. În consecință, era dificil pentru investitori să compare performanța financiară a unor companii similare. IFRS 17 rezolvă problemele de comparabilitate create de IFRS 4, impunând contabilizarea tuturor contractelor de asigurare într-o manieră consecventă, atât în beneficiul investitorilor, cât și în beneficiul companiilor de asigurări. Obligațiile asociate contractelor de asigurare vor fi contabilizate utilizând valorile curente, în loc de costul istoric. Informațiile vor fi actualizate cu regularitate, furnizând informații mai utile pentru utilizatorii situațiilor financiare.
Președintele IASB, Hans Hoogervorst, a declarat: „Sectorul asigurărilor joacă un rol esențial în economia globală și, prin urmare, este extrem de important să se furnizeze participanților de pe piață informații de înaltă calitate cu privire la performanța financiară a asigurătorilor. IFRS 17 înlocuiește multitudinea de abordări actuale cu o abordare unitară, care va oferi investitorilor și altor persoane interesate informații comparabile și actualizate”.
Având în vedere varietatea de metode contabile folosite astăzi, în unele țări vor exista modificări mai mari decât în altele odată cu introducerea noului standard.
IFRS 17 va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2021, însă companiile pot aplica standardul mai devreme.
Al doilea material inclus în broșura electronică, IFRIC 23 Incertitudini în privința tratamentelor impozitului pe profit, a fost elaborat ca o interpretare privind IAS 12 Impozitul pe profit, pentru a specifica modul de prezentare a incertitudinii în ceea ce privește contabilizarea impozitelor pe profit.
Comitetul pentru Interpretări IFRS a elaborat IFRIC 23 pentru a trata potențialele neclarități legate de modul în care legislația fiscală se aplică unei anumite tranzacții sau circumstanțe ori de măsura în care o autoritate fiscală va accepta tratamentul fiscal utilizat de o companie. IAS 12 Impozitul pe profit specifică modul de contabilizare a impozitelor curente și amânate, dar nu și modul în care trebuie reflectate efectele incertitudinii.
Broșura în format electronic poate fi achiziționată de pe site-ul www.librarie.ceccar.ro, la prețul de 30 lei (TVA exclusă).