(VIDEO) Rezultatele Consiliului ECOFIN din 22 ianuarie 2019: prioritățile Președinției române în domeniul afacerilor economice și financiare
În contextul preluării președinției Consiliului Uniunii Europene, prima ședință a Consiliului ECOFIN din 2019 a fost prezidată de către ministrul de finanțe, Eugen Teodorovici, care a prezentat prioritățile Președinției române în domeniul afacerilor economice și financiare. Astfel, principalele subiecte abordate în cadrul reuniunii din data de 22 ianuarie a.c. au fost: Programul InvestEU, Sistemul european de supraveghere financiară, precum și rezultatele Semestrului European și implicațiile legislative ale Summitului din zona euro din data de 14 decembrie 2018.
Programul InvestEU
La 6 iunie 2018, Comisia a prezentat o propunere Parlamentului European privind instituirea programului InvestEU al cărui scop principal este sprijinirea investițiilor, inovării și crearea de locuri de muncă în UE. Acest program își propune să integreze diferitele instrumente disponibile în prezent cu rol în sprijinirea investițiilor și creării de locuri de muncă în UE în contextul următorului cadru financiar multianual (CFM 2021-2027). Având în vedere progresele înregistrare de-a lungul celor treisprezece reuniuni desfășurate până în prezent, Președinția consideră că „există un sprijin larg pentru raționalizarea propusă a celor paisprezece instrumente financiare sub forma unui singur program, pe baza experienței pozitive înregistrate în cazul Fondului european pentru investiții strategice (FEIS). De asemenea, delegațiile sprijină deschiderea accesului instituțiilor financiare, altele decât Grupul Băncii Europene de Investiții (BEI), la garanția UE”.
Consultați notă tematică a Președinției române a Consiliului Uniunii Europene
În cadrul reuniunii de ieri, miniștrii de finanțe s-au concentrat pe două aspecte-cheie ale Programului Invest EU, identificate de Președinția română: structura de guvernanță a InvestEU și alocarea garanției UE altor parteneri de implementare decât BEI.
În ceea ce privește structura de guvernanță a InvestEU, miniștrii au discutat posibilitatea creării unui comitet de conducere și stabilirea principiilor acestuia, dar și garanția financiară acordată de UE altor parteneri decât BEI. Miniștrii de finanțe consideră că 25% din garanția UE ar trebui alocată altor instituții decât BEI, ulterior aceștia discutând despre principiile care stau la baza acordării acestei părți a garanției.
Sistemul european de supraveghere financiară
Un al doilea aspect-cheie abordat de miniștrii de finanțe au fost propunerile de revizuire a funcționării actualului sistem european de supraveghere financiară. Președinția a propus să acorde prioritate dispozițiilor privind consolidarea supravegherii activităților de combatere a spălării banilor și activităților de finanțare a terorismului, în timp ce negocierile privind restul revizuirilor vor continua cu prioritate atât la nivel tehnic, cât și politic, în cadrul seđinței ECOFIN din luna februarie.
Pe baza acestei orientări ministeriale, Consiliul este în măsură să înceapă negocierile cu Parlamentul European cu scopul de a ajunge la un acord politic cu privire la acest dosar până la finalul mandatului actualului legislativ.
De asemenea, în cadrul aceleiași reuniuni, miniștri au adoptat concluziile cu privire la pachetul Semestrul European, conform analizei anuale a creșterii efectuate de Comisie și cele referitoare la dezechilibrele macroeconomice ale statele membre din zona euro, urmate de un set de recomandări în acest domeniu.
În plus, miniștrii au discutat implicațiile legislative ale dezvoltării ulterioare a Uniunii Economice și Monetare discutate la Summitul zonei euro din 14 decembrie 2018, precum și prioritățile Președinției române în domeniul afacerilor economice și financiare.
Pentru mai multe informații, vă rugăm să accesați concluziile reuniunii ECOFIN, disponibile în limba engleză pe site-ul Consiliului.
Sursă fotografii & video: consilium.europa.eu