(VIDEO) Ziua Națională a Contabilului Român, 13 iulie 2018 – 97 de ani de istorie a profesiei contabile în România la 100 de ani de la Marea Unire
Evenimentul dedicat profesiei contabile a fost celebrat în mod unitar, în toată țara, sub patronajul filialelor CECCAR, pentru recunoașterea oficială a rolului important pe care profesia și practicanții acesteia îl au în economie și societate. Începând din acest an, sărbătoarea specialiștilor contabili – membri ai CECCAR – are loc la data de 13 iulie. În urmă cu 97 de ani, la 13 iulie 1921, Regele Ferdinand I al României a aprobat, prin decret regal, Legea pentru organizarea Corpului de Contabili Autorizați și Experți Contabili, fiind reglementată astfel profesia contabilă în țara noastră.
În Capitală, evenimentul aniversar s-a desfășurat la Radisson Blu Hotel, în prezența a peste 350 de profesioniști contabili din Municipiul București, oficiali ai instituțiilor publice și reprezentanți ai mediului de afaceri cu care CECCAR întreține relații strânse de colaborare, precum și ai mass-media.
Cuvântul de deschidere a fost rostit de președintele Consiliului Superior al CECCAR, prof. univ. dr. Robert-Aurelian Șova, expert contabil, moment urmat de intonarea imnului național și de discursul președintelui CECCAR Filiala București, expert contabil Aurel Andrei.
Președintele CECCAR, prof. univ. dr. Robert-Aurelian Șova, în mesajul adresat colegilor și invitaților speciali, a relevat importanța evenimentului aniversar, evocând în acest sens principalele momente ale istoriei Corpului, inclusiv cele de afirmare a contabililor români pe plan internațional. Totodată, președintele CECCAR a acordat o atenție deosebită prezentului și viitorului profesiei sub impactul noilor tehnologii, specifice erei digitale.
Participanții au urmărit un film documentar consacrat procesului istoric de instituționalizare a profesiei contabile în țara noastră. Cu acest prilej festiv, prof. univ. dr. Robert-Aurelian Șova a prezentat noua propunere de logo al CECCAR, care conține atât simboluri tradiționale, precum caduceul – reprezentare iconografică și mitologică a comerțului, cât și elemente specifice noilor tehnologii digitale. Noua propunere de logo, adaptată la economia digitală și globalizată, este însoțită de tagline-ul „ContaȚi pe Noi. ContaȚi, cu Noi. Întotdeauna!”.
Mesaje de salut și calde felicitări au fost transmise de invitații speciali: George Constantin Păunescu, președintele Uniunii Generale a Industriașilor din România (UGIR), Alexandra Lazăr, director – Direcția de legislație și reglementări contabile din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, Alexandru Costache, director în cadrul Curții de Conturi a României, Dragoș Doroș, prim-vicepreședinte al Camerei Consultanților Fiscali, Dana Ababei, președintele Consiliului Director al Asociației Naționale a Evaluatorilor Autorizați din România (ANEVAR), Mihaela Robu, Business Development Manager în cadrul ACCA South-Eastern Europe.
Tema evenimentului – 97 de ani de istorie a profesiei contabile în România la 100 de ani de la Marea Unire – a adus în discuție aspecte de interes pentru specialiștii contabili și activitatea profesională cotidiană a acestora, dezbătute de conducerea CECCAR împreună cu invitații speciali.
Cu ocazia acestei deosebite reuniuni festive, CECCAR Filiala București a evidențiat activitatea membrilor organismului profesional desfășurată în anul anterior, prin organizarea Topului local al membrilor CECCAR, fiind recunoscute astfel performanțele societăților de expertiză contabilă și de contabilitate, precum și ale experților contabili și contabililor autorizați la nivel individual, în semn de apreciere a aportului acestora la dezvoltarea economică națională, în susținerea interesului public.
Vineri, 13 iulie 2018, Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR), organismul profesional care gestionează profesia contabilă în țara noastră, a organizat evenimentul festiv consacrat Zilei Naționale a Contabilului Român, o sărbătoare cu tradiție a vieții contabile din țara noastră, ajunsă în acest an la cea de-a XIV-a ediție. Reuniunea aniversară s-a înscris în seria manifestărilor dedicate Centenarului Marii Uniri de la 1918, demarată de CECCAR prin organizarea, în parteneriat cu Ministerul Culturii și Identității Naționale, Primăria Municipiului Blaj și Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, la 13 aprilie a.c., a evenimentului profesional-academic cu tema 97 de ani de istorie a profesiei contabile în România la 100 de ani de la Marea Unire, temă aleasă și pentru ediția de anul acesta a Zilei Naționale a Contabilului Român.