PROF. UNIV. DR. MARIN TOMA – LECŢII MEMORABILE DE PROFESIONALISM ŞI UMANISM
Dezvelirea statuii liderului de neuitat al contabililor din ţara noastră, prof. univ. dr. Marin Toma, ce are loc astăzi în faţa clădirii sediului central al CECCAR, precum şi marcarea Zilei Naţionale a Contabilului Român sărbătorită în fiecare an la data de 21 septembrie, sunt evenimente de seamă care ne prilejuiesc nouă, tuturor celor ce am îmbrăţişat o profesie de înalt prestigiu, omagierea unei remarcabile personalităţi a timpurilor noastre, un veritabil model de competenţă şi responsabilitate, creator de şcoală într-un domeniu esenţial al vieţii economice şi sociale, prof. univ. dr. MARIN TOMA.
O personalitate complexă, de anvergură naţională şi internaţională, aşa cum a fost, este şi va rămâne pentru totdeauna preşedintele CECCAR, prof. univ. dr. Marin Toma, nu poate fi evocată decât în sinteză într-un articol, viaţa şi opera sa constituind o sursă nesecată de lecţii, de moşteniri spirituale, organizaţionale şi manageriale menite să inspire generaţiile actuale şi cele ce ne vor urma în tot ceea ce reprezintă crez şi acţiune în numele unei cauze generatoare de valoare şi sens existenţial.
Plecarea, ca permanentă reîntâlnire
Părăsindu-ne fizic în urmă cu mai bine de un an, preşedintele Marin Toma se află, zi de zi, prezent în activitatea noastră profesională şi civică, înainte de toate prin ceea ce este un adevărat Tratat de ştiinţă şi artă a conducerii – de la formularea precisă, expresivă a obiectivelor la alegerea şi utilizarea căilor de acţiune până la exigenta evaluare şi îmbogăţirea permanentă a rezultatelor pozitive. Recunoştinţa noastră pentru tot ceea ce a făcut în vederea afirmării puternice, în societate, a expertului contabil se transfigurează în primul rând în activitatea cotidiană prin ceea ce ilustrul nostru lider a numit „cultul performanţei”.
A iniţiat, conceput şi condus marea şi cuprinzătoarea reformă în domeniul nostru de competenţe – un proces de sorginte culturală – care a parcurs progresiv, logic şi legic, trei etape fundamentale: cea a renaşterii şi recunoaşterii, cea a artizanatului şi promovării profesiei contabile şi cea a maturizării şi înnobilării ei. N-a fost nici simplu şi nici uşor, dar roadele unui asemenea efort, uneori supraomenesc, se văd în prezent prin amprenta de neconfundat a celui care le-a gândit şi le-a asigurat condiţii de valorizare pe termen lung, dincolo de vieţuirea sa pe acest pământ. Prima şi, cu siguranţă, principala lecţie este una de viaţă. Nu întâmplător, profesorul Marin Toma punea tot timpul accentul pe forţa de atracţie, de „contagiune” a exemplului personal.
A identificat, începând cu cei dintâi ani de şcoală, simultan cu îndeplinirea obligaţiilor specifice fiecărui fiu de ţăran sărac, apoi cu imensele dificultăţi ale vieţii de licean „la internat”, lipsit de mijloace financiare minimale, mai târziu la facultate, în anii studenţiei ca bursier, într-un climat adesea ostil, dar şi generator de speranţe şi certitudini în puterea propriei sale conştiinţe şi competenţe – locul geometric în care se întâlneau şi s-au întâlnit, de-a lungul întregii vieţi, cei doi piloni menţionaţi neîncetat de domnia sa: „credinţa în Dumnezeu şi multă, extrem de multă muncă”. S-a dovedit a fi, totdeauna, un OM căruia „îi pasă”. Indiferenţa faţă de semeni, faţă de ceea ce se întâmpla în jur, în profesie, în economie, în viaţa socială îi era profuind străină, în opoziţie directă şi ireconciliabilă cu firea şi convingerile sale. De aceea, a fost la originea şi afirmarea unei iniţiative de larg răsunet precum cele menite să apere şi să promoveze interesele comunităţii noastre profesionale, să întărească statutul acestei profesii liberale în ţară şi peste hotare, să instituţionalizeze învăţarea continuă, să înlăture tendinţele de politizare a unei activităţi incompatibile cu partizanatele de orice fel şi de orice nuanţă, să diminueze efectele negative ale proceselor de integrare şi de globalizare.
Militând pentru depăşirea propriilor limite, a acţionat consecvent, biruind inclusiv privaţiuni de ordin personal, astfel încât CECCAR, membrii Corpului, să se perfecţioneze neîntrerupt, mărturie în acest sens putând fi menţionate, între altele, standardizarea în domeniile contabilităţii, auditului şi fiscalităţii, iniţierea unor largi deschideri spre colaborarea regională, continentală şi mondială.
Dreptul la memorie, reafirmat în cartea sa intitulată concludent „Drumuri prin memoria profesiei contabile”, a fost susţinut cu tenacitatea şi responsabilitatea cu care a privit, totdeauna, adevărul în faţă, prin încurajarea dialogului, a tuturor demersurilor îndreptate spre readucerea în atenţie a istoriei CECCAR, manifestările desfăşurate cu prilejul împlinirii a 90 de ani de existenţă a Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România reprezentând un vârf al evocărilor bazate pe adevăr şi respect faţă de tradiţiile noastre valoroase.
A trăit mereu tensiunea dintre ideal şi real, ceea ce i-a permis să fructifice, la niveluri mereu mai înalte, propriul său potenţial creativ, dar şi să ofere un exemplu viu, de lider apropiat de colaboratori, de oameni, de concetăţeni.
Opţiuni tranşante, rezultate de anvergură
Dacă vorbim despre curaj, nu la modul abstract, ci aplicat, atunci se cuvine să subliniem – la adevărata ei semnificaţie – decizia înaltului funcţionar, Marin Toma, director general al Direcţiei Generale a Controlului Financiar de Stat din Ministerul Finanţelor, de a părăsi funcţia publică pentru a se consacra activităţii din mediul privat, din sfera profesiilor liberale, prin înfiinţarea uneia dintre primele firme de expertiză contabilă „Romcontrol DC SA”. Apoi, în octombrie 1991, a înregistrat la tribunal „Asociaţia Contabililor”, care a organizat, în mai 1992, prima Adunare Generală a acestei structuri profesionale. Astfel, a demarat procesul de reînfiinţare a CECCAR. Marin Toma a fost sufletul acţiunilor de elaborare a actelor constitutive ale Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România.
Trebuie, de asemenea, reamintit că încă din primul an postdecembrist – când încă mai îndeplinea înalta funcţie publică despre care am amintit – s-a remarcat prin contribuţia sa novatoare la elaborarea unor legi şi a altor acte normative esenţiale pentru tranziţia spre economia de piaţă. Între acestea, reglementările privind Curtea de Conturi a României, organizarea şi funcţionarea, pe baze moderne, a controlului financiar de stat şi Gărzii Financiare se înscriu la loc de seamă în cronica legislativă a perioadei la care ne referim. Experienţa personală, aprofundată continuu prin practică nemijlocită, prin cunoaşterea până la detaliu a stărilor de fapt din ţările cu economie de piaţă consolidată, i-a permis să influenţeze, de multe ori hotărâtor, procesul legislativ de profil timp de două decenii, în acest sens fiind notabilă participarea – deseori de pe poziţii critice, constructive – la elaborarea proiectului de lege privind expertiza contabilă şi reînfiinţarea CECCAR, a mai multor ordonanţe simple şi de urgenţă din anii 1994, 1998, 1999, 2001, unele găsindu-şi o formă mai coerentă, deşi în continuare cu numeroase imperfecţiuni, în Legea nr. 186/1999, precum şi în modificările şi completările ulterioare.
„Schisma” intervenită în rândurile profesiei contabile în împrejurările cunoscute din anul 1999, respectiv intervenţiile reprobabile ale unor autorităţi guvernamentale şi ale unor grupuri de interese, nu l-au clintit pe preşedintele nostru în acţiunea sa consecventă, inclusiv prin măsuri legislative, pentru UNITATEA breslei contabile, iar această poziţie fermă, principială, a fost exprimată cât se poate de plastic: „Nu poate fi acceptată diversitatea călcându-se în picioare identitatea”. Polemist redutabil, a demontat, punct cu punct, pseudoargumentele celor care se pronunţau în vorbe pentru unitate, dar acţionau pentru dezbinare, pentru fărâmiţarea rândurilor unei comunităţi profesionale unitare prin însuşi obiectul activităţii ei, condamnând cu toată determinarea sa civică „naţionalizarea activităţii de audit”. Departe de a descuraja membrii CECCAR, „schisma” a stimulat şi mai puternic acţiunea lor UNITĂ pentru desfăşurarea unui amplu program de dezvoltare a infrastructurii centrale şi teritoriale a Corpului, creşterea securităţii profesiei contabile prin crearea unor structuri executive de bază, declanşarea procesului de elaborare a standardelor profesionale naţionale, iniţierea unor măsuri complexe în rândul membrilor, menite să determine schimbarea de atitudine, dezvoltarea comportamentelor etice dezirabile, asigurarea calităţii prestaţiilor pentru clienţi, identificarea şi promovarea rolului, a locului CECCAR în profesia contabilă, în societate.
Prin urmare, ceea ce considerăm în prezent că se află – cum se spune – în firea lucrurilor, în sfera normalului, a obişnuitului, a reprezentat în urmă nu cu mulţi ani, o noutate şocantă şi obiect de controverse. Victoriile obţinute sunt incontestabil efectul mobilităţii gândirii, spiritului critic, tenacităţii liderului nostru, preşedintele Marin Toma.
Mesaj peste timp şi vremuri
Preşedintele Marin Toma ţinea seama, totdeauna, de constrângerile cărora trebuia să le facă faţă, fie că era vorba despre resurse umane sau despre resurse materiale-financiare, fie despre reglementările legale, respectiv factorii care sunt chemaţi să asigure ţării avantaje comparative, dar şi competitive, precum şi despre carenţele de caracter ale multor contemporani.
Nu accepta nicio formă de manifestare a ceea ce numea „vid intelectual” şi lansa mereu pe „piaţa ideilor” teme tot mai incitante. Astfel, diminua, prin contribuţii personale şi ale colaboratorilor săi apropiaţi, confuzia de valori, de terminologie, de interpretare a unor fenomene şi procese esenţiale ale tranziţiei spre economia de piaţă. Curiozitatea profesională, ştiinţifică i-a permis să investigheze numeroase domenii noi, precum cele din cărţile sale intitulate „Reorganizarea întreprinderilor prin fuziune şi divizare”, „Ghid pentru înţelegerea Standardelor Internaţionale de Contabilitate: IAS 16 – Imobilizări corporale”, „Doctrină şi deontologie în profesia contabilă din România”, „Audit financiar şi certificarea conturilor anuale”, „Ghid pentru diagnostic şi evaluare a întreprinderii”, „Ghid practic pentru audit financiar şi certificarea bilanţurilor contabile”. La rândul lor, sute de studii şi articole au fost consacrate celor mai acute teme ale profesiei noastre, ale economiei ţării în general.
Profesorul Toma spunea lucrurilor pe numele lor adevărat, inclusiv în cazurile de prostie (vezi criticile severe la adresa unor reglementări amatoristice, care produceau fracturi în lanţurile de creare a valorii), de oportunism (atunci când se produceau derapaje prin obţinerea de foloase necuvenite), de deficit de responsabilitate (în momentele în care la nivel decizional naţional nu s-a ţinut seama de corelaţiile obiective dintre principalii indicatori macroeconomici), după cum nu ezita să califice drept inteligent colegul de profesie, inclusiv tânăr, când se remarca prin creativitate şi îndrăzneală sau remarcabil cu prilejul înmânării unor distincţii ale CECCAR. Avea un simţ cu totul deosebit de „depistare” a talentelor, a tinerilor cu perspective reale de afirmare în profesia contabilă, promovându-i în funcţii importante în sferele deliberative şi executive ale CECCAR, în departamentele de studii şi cercetare, în structurile reprezentative ale Corpului din ţară şi străinătate. Atât în calitate de preşedinte al CECCAR, cât şi în activitatea didactică, a promovat – în viziune proprie – numeroase concepte de mare importanţă, demonstrând că există idei care nu îmbătrânesc niciodată, dar cărora personalităţi autentice, asemenea preşedintelui Marin Toma, le conferă caracteristici de preţ, inimitabile. Un exemplu deosebit de elocvent îl constituie conceptul de interes public. Într-o accepţie largă, considera că acesta include „toate drepturile (deci, inclusiv drepturile de proprietate), accesul la guvernare, libertăţile economice şi puterea politică. (…) Tot într-o accepţie mai largă, servirea interesului public trebuie evaluată după trei criterii care ne vor permite să stabilim dacă şi în ce măsură orice acţiune politică, proces sau decizie se află sau nu în sfera interesului public: analiza costurilor şi beneficiilor pentru societate ca întreg; aderarea la principii şi reguli democratice; respectul pentru diversitatea culturală şi promovarea consecventă a principiilor eticii”. Am redat pe larg acest punct de vedere deoarece constituie liantul dintre concepţie şi acţiune, aşa cum îl vedea profesorul Marin Toma, inclusiv în exemplara sa activitate didactică.
În acelaşi timp, avea o predispoziţie specială pentru exprimarea simplă a convingerilor sale (dictonul latin „Non multa sed multum” – „Nu multe, ci mult”), ceea ce nu excludea grija pentru forţa de expresie a cuvintelor, ca demers menit să elimine din spaţiul public sechelele „limbii de lemn”, şi în acest scop cultiva aforismele. Memorabile sunt, între multe altele, gândurile sale transfigurate în aprecieri de genul „Conştiinţa trebuie să fie un indicator al relaţiilor de piaţă”, „Condiţia de bază a liderului este autoexigenţa”, „Tot ce excede normalităţii nu este numai… anormal, ci şi amoral”, „Cine nu face distincţia dintre oportun şi oportunism nu înţelege diferenţa dintre bine şi rău”.
Sunt, în acest mod, relevate eforturile unei averi lăuntrice, confirmarea absenţei acelui „gol interior” care face din prezent un prizonier al obişnuinţelor, al deprinderilor conservatoare, în dauna evidentă a demersurilor îndreptate spre „construcţia” unui viitor mai bun.
În esenţă, ceea ce conta cel mai mult pentru preşedintele, pentru profesorul Marin Toma, era OMUL, un OM real nu idealizat, cu tot setul de valori, de semnificaţii pe care îl include un spirit umanist autentic, propriu liderilor recunoscuţi ca atare de colectivităţile lor profesionale, de întreaga societate. Noi, cei care i-am fost colaboratori apropiaţi, ştim că, în ceea ce-l privea, politeţea era direct opusă stridenţei, ridicolului, preţiozităţii, exagerării. Era natural, pur şi simplu. Politeţea sa nu era rezultanta unui calcul meschin, a dorinţei de a se face agreabil, carismatic; ea era trăită fără efort, fără emfază. În acest sens, obişnuia să-l citeze pe Garabet Ibrăileanu: „Lipsa de politeţe faţă de egali şi superiori este numai o necuviinţă, pe când lipsa de politeţe faţă de inferiori este o cruzime şi o laşitate”. Acelaşi Ibrăileanu remarca în consonanţă cu însuşi crezul de viaţă al modelului nostru profesional şi uman reprezentat de profesorul Marin Toma: „Generozitatea e virtutea celor tari”.
Un asemenea OM a fost preşedintele, profesorul Marin Toma. Amintirea sa va trăi veşnic în inima şi mintea noastră, a tuturor celor care l-am cunoscut şi apreciat, a celor care am beneficiat ani la rând, în vremuri mai bune şi în altele extrem de dificile de cuvântul, de încurajările, de sfaturile sale, de tot ceea ce poate oferi calităţile cele mai înalte ale sufletului omenesc. Şi pentru că celui care ne este un strălucit model îi plăceau vorbele înţelepte, nu putem încheia acest elogiu adus unui mare LIDER şi OM decât repetând cuvintele lui Kant: „Respectul este tributul pe care nu-l putem refuza meritului”.