Topul național al membrilor CECCAR – Ediții anterioare
Performanță în an centenar: Topul național al membrilor CECCAR
Cu prilejul manifestărilor dedicate celei de-a XVII-a ediții a Zilei Naționale a Contabilului Român, care a marcat, la 13 iulie 2021, împlinirea unui secol de la reglementarea profesiei contabile în România, a avut loc și premierea celor mai performanți dintre membrii CECCAR – Topul național al profesioniștilor contabili, experți contabili și contabili autorizați, societăților de expertiză contabilă, respectiv de contabilitate.
Dacă acum un secol erau recunoscute meritele și „virtuțile” acelor „prețioși colaboratori ai conducătorilor afacerilor de Bancă, Comerț și Industrie”, după cum mărturisea Nicolae Butculescu, Decanului Corpului, la Primul congres al profesiei contabile, în anul 1923, Topul național evidențiază performanțele membrilor Corpului astăzi, într-o lume digitalizată și globalizată.
Sunt apreciate, astfel, performanțele societăților de expertiză contabilă și de contabilitate, precum și ale experților contabili și contabililor autorizați care își desfășoară activitatea individual, aportul acestora la dezvoltarea profesiei și a mediului antreprenorial, în interes public.
În cadrul evenimentului desfășurat la Clubul Diplomatic din București au fost premiați membrii Corpului pe cele șase categorii: Experți contabili, Contabili autorizați, Societăți de expertiză contabilă – capital românesc, Societăți de expertiză contabilă – capital mixt sau străin, Societăți de expertiză contabilă – Promovarea profesiei, Societăți de contabilitate.
Distincțiile au fost acordate de președintele Consiliului superior al CECCAR, prof. univ. dr. Robert Aurelian Șova, și de oficialitățile prezente la eveniment, reprezentanți ai instituțiilor și ai autorităților de reglementare, ai mediului de afaceri, universitar și alți parteneri de dialog ai organismului profesional.
Cu acest prilej, prof. univ. dr. Robert Aurelian Șova a declarat: „(…) Și înainte, și astăzi profesia contabilă din România a confirmat încrederea pe care a primit-o din partea autorităților statului și, bineînțeles, din partea mediului de afaceri. (…) Acordăm distincții celor mai buni contabili care anul trecut au reușit să transforme provocările generate de pandemie în oportunități. Nu trebuie să fie un motiv de invidie, trebuie să fie un moment în care fiecare să ne ambiționăm pentru ca anul viitor să-i «detronăm» pe cei care astăzi sunt în top.
(…) Vreau să vă asigur că profesia contabilă din România, profesioniștii contabili din România membri CECCAR, organismul profesional care gestionează această profesie, vor fi întotdeauna un partener de nădejde, un partener onest, un partener care înțelege că prin colaborare și prin dialog putem identifica cele mai bune soluții în interes public și în interesul dezvoltării socio-economice a României”.
Ediția a XVI-a – 2020
Luni, 13 iulie 2020, în cadrul celei de-a XVI-a ediții a Zilei Naționale a Contabilului Român a avut loc și premierea celor mai performanți dintre membrii CECCAR – Topul național al membrilor CECCAR, pe șase categorii: Experți contabili, Contabili autorizați, Societăți de expertiză contabilă – capital românesc, Societăți de expertiză contabilă – capital mixt sau străin, Societăți de expertiză contabilă – Promovarea profesiei, Societăți de contabilitate.
Cu acest prilej a fost lansat și noul format al Topului, incluzând acum un nou concept în cadrul categoriei Societăți de expertiză contabilă cu capital românesc – G5.
Președintele Consiliului superior al CECCAR, prof. univ. dr. Robert-Aurelian Șova, a declarat: „Un demers firesc este ca performanțele celor mai buni dintre noi să fie evidențiate. Acest demers are un rol stimulativ pentru ceilalți colegi, astfel încât cu toții să găsească soluțiile pentru a crește performanța economică, financiară a businessurilor – adică a acelor businessuri care stau în spatele celorlalte businessuri.
Anul acesta am introdus un nou concept – G5, cu sloganul Accountants. The Greatest – grupul celor cinci firme de expertiză contabilă cu capital românesc. De ce G5? Pentru că ne dorim să evidențiem performanțele societăților de expertiză contabilă și ne dorim ca profesionistul român să devină din ce în ce mai vizibil pe piața serviciilor profesionale din România și nu numai. Vorbim despre digitalizare, iar atunci când vorbești despre digitalizare vorbești până la urmă și despre globalizare – concurență, liberul acces la piața serviciilor. G5 este un concept pe care dorim să îl impunem în piață, un concept care va aduce ca beneficii profesioniștilor din România o mai mare vizibilitate și o mai mare încredere din partea clienților în calitatea serviciilor pe care le oferă aceste companii cu capital românesc.
Îi felicit pe cei care de-a lungul anului trecut și-au organizat activitatea astfel încât acum să fie în top 10 membri CECCAR – persoane fizice și persoane juridice.
Le urăm tuturor mult succes în continuare!”.