Angajăm Consilier învățământ și Economist în economie generală (Aparatul Central)!

Condiţiile generale pentru persoana care de participă la concurs:

a) are cetăţenia română, cetăţenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi domiciliul în România;

b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;

c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;

d) are capacitate deplină de exerciţiu;

e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;

f) îndeplineşte condiţiile de studii şi, de vechime sau alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului;

g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului ori contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea.

Condiţii specifice și cerințe de participare la concurs:

  • studii superioare economice/superioare ;
  • cunoştinţe bune de operare PC;
  • experinţa pe post de economist constituie avantaj;
  • capacitate de organizare, analiză şi sinteză;
  • adaptabilitate, perseverenţă, bune abilităţi de comunicare, rezistenţă la stres, flexibilitate, atenţie la detalii și minuţios;
  • comportament profesional integru şi conduită ireproşabilă.

Concursul se desfăşoară la sediul Aparatului Central din localitatea localitatea Bucuresti str. Intrarea Pilelari nr 1, sector 4, după cum urmează :

– dosarele de înscriere se vor depune până la data 13.05.2021 inclusiv, după următorul program: de luni până vineri între orele 08.00-16.00 la sediul Aparatului Central

– proba scrisă si proba de verificare a competențelor de utilizare PC au loc în data de 14.05.2021, ora 10.00;

Acte necesare pentru dosarul de înscriere la concurs:

  1. Cerere de înscriere la concurs
  2. CV- ul semnat pe fiecare pagina;
  3. Adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate (adeverinţa care atestă starea de sănătate conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătăţii Publice).

Bibliografie

  1. Ordonanța Guvernului nr. 65/19 august 1994 privind organizarea activității de expertiză contabilă și a contabililor autorizați, republicată;
  2. Regulamentul de Organizare și Funcționare a Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România, republicat;
  3. Standardul profesional nr.38 privind pregătirea profesională continua a profesioniștilor contabili.