Posturi vacante – Filiala Harghita

Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România organizează concurs la sediul Filialei CECCAR Harghita din localitatea Miercurea Ciuc, Str. Harghita nr. 11, Jud. Hargita, în vederea ocupării urmatoarelor posturi:

– Auditor de calitate

Contractele de muncă sunt pe perioadă nedeterminată, cu program de lucru de 8 ore/zi.

Condiţiile generale pentru persoana care participă la concurs:

a) cetăţenia română, cetăţenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi domiciliul în România;

b)  cunoaşte limba română, scris şi vorbit;

c)  vârsta minimă reglementată de prevederile legale;

d)  capacitate deplină de exerciţiu;

e) starea de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;

f) îndeplineşte condiţiile de studii şi, de vechime sau alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului;

g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului ori contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea.

Condiţii specifice și cerințe de participare la concurs:

  • studii superioare economice;  
  • capacitate de analiză şi sinteză;
  • abilităţi excelente de organizare, prioritizare şi comunicare;
  • rezistenţă la stres, flexibilitate, atenţie la detalii, minuţios, perseverenţă şi disponibilitate pentru program prelungit;                                
  • cunoştinţe bune Microsoft Office;
  • comportament profesional integru şi conduită ireproşabilă.

Dosarele de înscriere se vor depune până la data 26.04.2021, inclusiv, ora 13.00, la sediul Filialei CECCAR Harghita.

Concursul se desfăşoară la sediul Filialei CECCAR Harghita în data de 28.04.2021, începând cu ora 10.00.

Acte necesare pentru dosarul de înscriere la concurs:

1. cerere de înscriere la concurs;

2. CV-ul semnat pe fiecare pagină;

3. adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate (adeverinţa care atestă starea de sănătate conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătăţii Publice).

BIBLIOGRAFIE AUDITOR DE CALITATE

  1. Ordonanța Guvernului nr. 65/19 august 1994 privind organizarea activității de expertiză contabilă și a contabililor autorizați, republicată;
  2. Regulamentul de Organizare și Funcționare a Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România, republicat;
  3. Regulamentul privind auditul de calitate în domeniul serviciilor contabile;
  4. Ghidul auditorului de calitate în domeniul serviciilor contabile;
  5. Standardul profesional nr.35 privind expertizele contabile;
  6. Codul etic national al profesioniștilor contabili.