Seminar organizat de IFAC

Criza datoriilor de stat, o chestiune urgentă – de la lecţii la reformă 

Federaţia Internaţională a Contabililor, organizaţia globală a profesiei contabile, va organiza un seminar global în martie 2012 cu privire la criza curentă a datoriilor de stat.

Având ca ţintă principalii factori de decizie, politicienii, liderii din domeniul gestiunii finanţelor publice şi jurnaliştii care lucrează în finanţe, contabilitate, audit şi bugetare, Criza datoriilor de stat, o chestiune urgentă – de la lecţii la reformă va reuni experţi din întreaga lume care vor trata subiecte precum normalizarea de standarde, reforma de raportare a guvernului, sustenabilitatea guvernelor pe termen lung şi rolul profesionistului financiar ca lider şi catalizator al schimbării.

Participanţii vor avea ocazia să comunice cu venerabilii noştri vorbitori şi invitaţi. În contextul în care impactul pe care îl generează criza datoriilor de stat zdruncină economia globală, acest Seminar va discuta multe din cauzele crizei, precum şi măsurile care se impun în prezent.

Pentru mai multe informaţii, vă rugăm să contactaţi sdseminar@ifac.org.

Parteneri principali

 

Criza datoriilor de stat, o chestiune urgentă – de la lecţii la reformă  Federaţia Internaţională a Contabililor
   

19-20 martie 2012

Hilton Viena

Taxă de participare: 1.000 USD

Brosura eveniment

 http://sovereigndebt.ifac.org/

 

Agendă eveniment

Ziua 1: 19 martie 2012

OBSERVAŢIE – Înregistrare în avans – Lobby Hotel

18 martie 2012

16.30-18.00

Toate prezentările seminarului vor avea loc în Sala de Congres Park

Ora

Vorbitor şi subiect

7.30-8.30

Înregistrare – zona din faţa Sălii de Congres Park

8.45-9.15

Cuvânt de bun venit şi discurs de deschidere

Ian Ball, Director Executiv IFAC

9.15-10.00

Raportarea financiară de stat şi discrepanţele din reglementări

Vincenzo La Via, Director Financiar Grupul Banca Mondială

10.00-10.45

Codul de responsabilitate fiscală – menţinerea statelor suverane în afara dificultăţilor bugetare, contabile şi de gestiune financiară

Ruth Richardson, fost Ministru de Finanţe în Noua Zeelandă

10.45-11.15

Pauză de socializare

11.15-12.30

De la contabilitatea de casă la contabilitatea şi bugetarea pe bază de angajamente – de ce, când şi cum?

Andreas Bergmann, Preşedinte IPSASB

Belen Hernandez, Direcţia de Contabilitate Publică din Spania

Gerhard Steger, Director Buget general şi finanţare publică, Austria

12.30-13.30

Prânz de tip bufet

13.30-14.15

Criza Euro: stadiul actual şi posibile consecinţe

Nicolas Veron, Membru Bruegel, Profesor invitat, Institutul de Economie Internaţională Peterson (Washington DC)

14.15-15.45

Experienţa Suediei

Jan Sturesson, Lider Guvernare Globală şi Servicii Publice PwC

Bo Lundgren, Fost Ministru pentru Activităţi Fiscale şi Financiare, Suedia

Goran Persson, Fost Prim Ministru al Suediei

15.45-16.15

Pauză de socializare

16.15-17.00

Criza financiară globală şi riscul de stat – Soluţii din Australia

Prof. Stephen Martin, Director Executiv, Comitetul pentru Dezvoltare Economică din Australia

19.30

Cina de Gală – Contabilitatea, transparenţa şi stabilitatea financiarăSala de Bal Klimt

Ian Ball, Director Executiv IFAC

 

Ziua 2: 20 martie 2012

Ora

Vorbitor şi subiect

9.00-10.00

Datoria de stat şi finanţele publice de astăzi – lecţii învăţate şi perspective viitoare

James Turley, Preşedinte şi Director Executiv Ernst&Young

10.00-10.30

Pauză de socializare

10.30-12.45

Sustenabilitatea fiscală pe termen lung a guvernelor

John M. Herhalt, Preşedinte Global – Guvern şi Infrastructură, KPMG LLP

Jón Blöndal, Şeful Diviziei Bugetare şi Cheltuieli Publice, OECD

Marco Cangiano, Director Asistent, Director al Departamentului de Gestiune a Finanţelor Publice, Fondul Monetar Internaţional

Robert Dacey, Contabil-Şef, Oficiul de Răspundere Guvernamentală, SUA

Fritz Zurbrugg, Director Administraţia Financiară Federală Elveţiană

12.45-13.45

Prânz de tip bufet

13.45-14.45

Criza bilanţului de stat

Prof. Dr. Roger Dassen RA, Director Global, Clienţi, Servicii şi Talente, Deloitte Touche Thomatsu Limited       

14.45-15.15

Pauză de socializare

15.15-16.15

Provocări privind datoria de stat şi implicaţii pentru profesia contabilă

David Walker, Fondator şi Director Executiv al Iniţiativei de Relansare a Americii şi fost Revizor General al Statelor Unite

16.15-16.45

Ce urmează? Strategii pentru realizarea acţiunilor

Andreas Bergmann, Preşedinte IPSASB

16.30-17.00

Discurs de încheiere

Goran Tidstrom, Preşedinte IFAC

17.00

Încheiere