MF: Din 18 iunie, o nouă ediție a programului de titluri de stat Fidelis pentru populație; donatorii de sânge primesc în continuare cea mai bună dobândă

În perioada 18-28 iunie 2024, Ministerul Finanțelor (MF) și „Morning Glory cu Răzvan Exarhu”, Rock FM, cu sprijinul Centrului de Transfuzie Sanguină București, derulează a treia ediție din acest an a programului de titluri de stat Fidelis, în care donatorii de sânge sunt, în continuare, principalii beneficiari ai celei mai bune dobânzi. „Recurența cu care investitorii revin către emisiunile de titluri de stat, odată ce scadențele anterioare au ajuns la maturitate, ne-a făcut să lansăm o nouă ediție față de cele stabilite inițial. Emisiunile de titluri de stat Fidelis au reușit să consolideze un instrument financiar devenit indispensabil pentru românii ce caută forme de investiții cu risc minim. Mă bucur că se menține încrederea față de capacitatea noastră de a oferi instrumente avantajoase, dar și că reușim să avem un rol marcant în dezvoltarea pieței locale de capital. Cât despre componenta socială, menținem în continuare cea mai bună dobândă pentru donatori, ca parte a parteneriatului nostru cu Răzvan Exarhu și Rock FM prin care ne dorim să susținem nevoia de sânge din spitale”, a transmis ministrul Marcel Boloș, citat într-un comunicat al MF.

Citește mai mult în CECCAR Business Magazine.

Written by