RetuRO invită companiile de transport din România să se alăture SGR
Companiile de transport din România sunt invitate să facă parte din cel mai mare program național de economie circulară din țară, RetuRO – administratorul Sistemului Garanție-Returnare (SGR). „RetuRO lansează un apel către companiile de transport din România pentru a se alătura programului inovator și revoluționar care va schimba modul în care ne vom raporta la deșeurile de ambalaje în viitor – Sistemul Garanție Returnare (SGR). Acesta este unul dintre cele mai ambițioase programe de economie circulară din țară, cu un impact semnificativ, atât asupra mediului, cât și asupra societății pentru următorii ani. (…) Compania RetuRO invită să se alăture acestei inițiative companiile specializate în transport care doresc să contribuie la un viitor mai curat și durabil și care sunt interesate de noi oportunități de dezvoltare a business-ului”, se arată într-un comunicat al companiei, citat de Agerpres. Prin colaborarea cu RetuRO, companiile din domeniul transporturilor pot beneficia de implicarea în cel mai mare program național de economie circulară, cu un impact pozitiv asupra mediului și societății, precum și de o influență semnificativă asupra reputației companiei – colaborarea cu RetuRO, administrator al Sistemului Garanție-Returnare, care promovează reciclarea și economia circulară poate consolida reputația transportatorilor în ochii clienților și partenerilor de afaceri.
De asemenea, există oportunitatea de extindere a afacerii prin intermediul rețelei de parteneri și clienți RetuRO, iar acest lucru poate include colaborări cu producători de băuturi, retaileri sau alte companii implicate în circuitul ambalajelor.
Pentru a face procesul de înscriere și selecție mai eficient, RetuRO a dezvoltat un chestionar simplu, care trebuie completat cu cât mai multe detalii despre compania de transport, prin accesarea linkului https://returosgr.ro/formular-transportatori.html.
Citește mai mult în CECCAR Business Magazine.