A fost stabilită procedura de punere în aplicare a prevederilor art. 291^5 alin. (8) și (9) din Codul de procedură fiscală
A fost publicat, în Monitorul Oficial nr. 743/2023, OPANAF nr. 1.226/2023 pentru aprobarea procedurilor de punere în aplicare a prevederilor art. 291^5 alin. (8) și (9) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală. ANAF menționează, în Referatul de aprobare a actului normativ, că, prin adoptarea OG nr.16/2023, pentru modificarea și completarea Legii nr. 207/2015, au fost transpuse în legislația națională o serie de reglementări europene, prin completarea Titlului X ”Aspecte internaționale” – Capitolul I ”Cooperarea administrativă în domeniul fiscal”, cu art. 291^5, care include în sfera de aplicare a schimbului automat obligatoriu de informații și Operatorii de platforme, în sensul definiției din Anexa 5, secțiunea 1, subsecțiunea A, alin. (1) – (11) din Codul de procedură fiscală. „Digitalizarea economiei, care a avansat într-un ritm alert, mobilitatea contribuabililor, precum și numărul semnificativ al tranzacțiilor transfrontaliere, desfășurate în contextul globalizării, au condus la necesitatea adoptării unor norme standardizate, cu scopul de a reglementa schimbul de informații în domeniul fiscal între statele membre ale Uniunii Europene și pentru a evalua și controla în mod corect și unitar veniturile realizate din activitățile comerciale desfășurate prin intermediul platformelor digitale”, se menționează în Referatul de aprobare.
OG nr. 16/2023 prevede obligația ca Operatorii de platforme să transmită noi tipuri de raportări către ANAF, prin care să declare anual activitatea economică derulată de persoane juridice și fizice prin intermediul acestora și are ca scop asigurarea transparenței fiscale, în vederea prevenirii fraudei fiscale, a fenomenului de evaziune fiscală și/sau evitării declarării obligațiilor fiscale, rezultate din activitățile economice desfășurate prin intermediul platformelor digitale. „Având în vedere faptul că cea mai mare parte a veniturilor sau sumelor impozabile realizate de vânzători pe platformele online circulă transfontalier, raportarea informațiilor referitoare la activitățile relevante ar putea avea rezultate pozitive suplimentare, în situația în care informațiile sunt comunicate și către statele membre îndreptățite să impoziteze venitul realizat. Schimbul automat de informații între autoritățile fiscale este esențial pentru a pune la dispoziția acestora datele necesare cu privire la toți vânzătorii care utilizează o anumită platformă digitală și desfășoară activități pe aceasta”, precizează reprezentanții ANAF.
Citește mai mult în CECCAR Business Magazine.