IFAC face apel la liderii G20 să-și asume un rol de conducere în ceea ce privește creșterea sustenabilă și incluzivă, punând în evidență rolul facilitator al profesiei contabile
În septembrie 2023, Națiunile Unite vor marca jumătatea parcursului către termenul-limită stabilit pentru realizarea Agendei 2023 și a obiectivelor de dezvoltare sustenabilă. Acesta reprezintă un moment important pentru liderii globali să reflecte asupra progresului realizat și a provocărilor viitoare.
Reflectând la tema actuală a G20, O planetă, o familie, un viitor, IFAC, organismul internațional care acționează ca voce globală a profesiei contabile, pune în evidență importanța incluziunii în susținerea dezvoltării sustenabile în Apelul său la acțiune pentru 2023. Potrivit IFAC, sustenabilitatea, sectorul public, entitățile mici și mijlocii (IMM-urile) și educația trebuie să fie abordate cu o atitudine incluzivă pentru a asigura că oportunitățile curente și viitoare sunt împărtășite, iar dezvoltarea economică și socială este într-adevăr sustenabilă.
„Ne vom confrunta cu provocări serioase. Din fericire, profesia contabilă globală este un partener dedicat, având o contribuție însemnată în facilitarea dezvoltării sustenabile și în demonstrarea unei capacități de conducere ca profesie cu adevărat globală și incluzivă”, a declarat Kevin Dancey, CEO-ul IFAC.
IFAC face apel la liderii G20:
- Să transforme sustenabilitatea din obiectiv în realitate;
- Să susțină gestionarea fondurilor publice și combaterea corupției;
- Să creeze un mediu pentru creșterea IMM-urilor și inovație;
- Să includă educația în creșterea incluzivă.
G20 este un forum important pentru cooperare globală și leadership, ambele elemente fiind cruciale pentru a asigura o creștere durabilă și favorabilă incluziunii. În același timp, IFAC este de părere că țările G20 nu pot soluționa singure provocările pe care le înfruntăm, ci este nevoie de o colaborare mai extinsă și incluzivă, la nivel mondial.
Această incluziune trebuie să se reflecte și în jurisdicțiile și regiunile individuale, aducând laolaltă toate organizațiile și toți membrii societății, inclusiv întreprinderi mici și mijlocii (IMM-uri). Fără incluziune nu poate exista creștere sustenabilă.
Profesia contabilă globală și profesioniștii contabili individuali aduc contribuții importante pentru societate și economie – acționând în interes public pe baza fundamentelor etice, aceștia sunt facilitatori esențiali ai sustenabilității, gestionării fondurilor publice, combaterii corupției, educației și culturii financiare. Decidenții politici trebuie să trateze profesia contabilă ca pe un partener esențial în toate aceste demersuri.
Articolul poate fi accesat pe site-ul IFAC, fiind disponibil atât în limba engleză, cât și în limba română cu ajutorul integrării instrumentului Google Translate de către IFAC. Varianta în limba română poate fi accesată din bara de sus a site-ului, de la butonul dedicat.
Vă rugăm să aveți în vedere că informațiile de pe site-ul IFAC sunt traduse automat prin intermediul Google Translate. CECCAR nu își asumă responsabilitatea pentru acuratețea traducerii informațiilor de pe site-ul IFAC, neavând nicio contribuție în acest sens. Textul original este cel disponibil în limba engleză.