Noutăți fiscale europene din buletinul de știri ETAF – 31 iulie 2023
Termenul limită al consultării publice privind FASTER a fost extins până la 18 septembrie 2023
Termenul limită pentru a oferi feedback Comisiei Europene cu privire la inițiativa „Rambursarea mai rapidă și mai sigură a impozitelor reținute la sursă” (FASTER) a fost extins până la 18 septembrie 2023. Cu această inițiativă, Comisia dorește să reducă durata și sarcina administrativă aferente în mod obișnuit acestui tip de proceduri de rambursare și, în același timp, să reducă riscurile pe care acestea le prezintă uneori în termeni de abuzuri fiscale. Aceasta implică în mare parte administrațiile fiscale ale statelor membre, investitori și intermediari financiari (de exemplu, bănci). Printre altele, Comisia propune ca statele membre să aleagă între un sistem de scutire la sursă și un sistem rapid de rambursare cu un interval de timp stabilit. Statele membre vor putea decide ce sistem să utilizeze, atât timp cât implementează unul, și sunt libere să aleagă dacă doresc că externalizeze sarcinile către un agent. Pentru a beneficia de aceste două proceduri rapide, investitorii vor trebui să încheie contracte cu „intermediari financiari certificați” incluși într-un registru național pe care statele membre vor trebui să-l înființeze. Totodată, statele membre se vor putea baza pe un certificat digital european privind reședința fiscală pentru a confirma reședința fiscală a contribuabililor UE. Directiva, dacă este adoptată, ar trebui să intre în vigoare la 1 ianuarie 2027. Textul este acum disponibil în toate limbile UE aici.
Simpozionul UE în domeniul fiscalității va avea loc în perioada 24-25 octombrie 2023
În perioada 24-25 octombrie 2023, Parlamentul European va organiza alături de Comisia Europeană cel de-al doilea simpozion UE în domeniul fiscalității, cu tema „Viitorul fiscalității în UE: provocările viitoare și schimbările necesare”. Acest eveniment va reuni miniștri de finanțe, parlamentari europeni și naționali, decidenți la nivel înalt, reprezentanți ai mediului academic și ai societății civile pentru a discuta structura fiscală pentru viitor, procesul decizional privind fiscalitatea, impozitul pe profit pentru întreprinderi și rolul fiscalității în promovarea competitivității și corectitudinii. Înregistrarea se va deschide în septembrie.
Comisia Europeană caută furnizori pentru a evalua conformitatea cu legislația fiscală
Direcția Generală pentru Impozitare și Uniune Vamală (DG TAXUD) din cadrul Comisiei Europene a publicat recent un apel la oferte de furnizare a unor studii juridice care vor evalua modul în care politica fiscală europeană este transpusă și aplicată în statele membre. DG TAXUD caută furnizori care să faciliteze studii pentru susținerea evaluărilor și a analizelor de impact legate de implementarea principiilor unor mai bune reglementări pentru furnizarea unor politici și legi eficiente. Printre altele, furnizorul ar trebui să întocmească o listă cu legile, reglementările și acordurile administrative care privesc transpunerea sau implementarea normelor europene într-un stat membru dat. Studiile privind conformitatea s-ar aplica domeniilor precum TVA, cooperarea administrativă, asistența reciprocă și schimbul de informații, precum și soluționarea disputelor fiscale, accizele și impozitarea directă. Apelul la oferte se va încheia la 25 septembrie.
Misiunea FISC în Singapore
În perioada 25-27 iulie, o delegație de 4 eurodeputați ai subcomisiei FISC a Parlamentului European, condusă de președintele subcomisiei, eurodeputatul Paul Tang, a călătorit la Singapore pentru a discuta evoluțiile în domeniul fiscalității internaționale și al combaterii evitării obligațiilor fiscale și ale evaziunii fiscale. Delegația s-a întâlnit cu ministrul de finanțe și ministrul interimar al transporturilor, președintele Comisiei pentru finanțe publice, președintele Comisiei pentru finanțe, comerț și industrie și alți membri ai Parlamentului din Singapore. De asemenea, au avut loc întâlniri cu directorii executivi ai Accounting and Corporate Regulatory Authority (ACRA) și Inland Revenue Authority (IRA), precum și cu părți interesate din rândul asociațiilor profesionale și mediului academic. Discuțiile s-au concentrat pe implementarea acordului Cadrului Incluziv OCDE/G20 privind o reformă fiscală internațională și eforturile statului Singapore pentru a combate evaziunea fiscală și evitarea obligațiilor fiscale. La finalul misiunii, eurodeputatul Paul Tang a transmis într-o declarație că „Singapore nu ar trebui să se limiteze la aplicarea standardelor minime. Singapore ar trebui să fie un deschizător de drumuri în ceea ce privește aplicarea recomandărilor OCDE, cum ar fi normele pentru limitarea deducerii dobânzii sau tratamentul neuniform al elementelor hibride.”
A fost publicat raportul State of Tax Justice pentru anul 2023
Marți, 25 iulie, Tax Justice Network și-a publicat raportul anual State of Tax Justice. Ediția 2023 arată că țările pierd 472 de miliarde de dolari pe an din impozite din cauza abuzurilor fiscale de la nivel global. Din cele 472 de miliarde de dolari pierduți anual, 301 miliarde de dolari se datorează abuzurilor fiscale corporative transfrontaliere ale companiilor multinaționale, iar 171 de miliarde de dolari se datorează abuzurilor fiscale offshore desfășurate de persoane cu averi mari. Țările cu venituri reduse continuă să fie afectate mai puternic de abuzurile fiscale de la nivel global, precizează raportul. Deși majoritatea pierderilor fiscale anuale sunt suferite de țările cu venituri mari (426 de miliarde de dolari), aceste pierderi sunt echivalentul a 9% din bugetele pentru sănătate publică ale țărilor cu venituri mai mari. Pierderile fiscale ale țărilor cu venituri reduse (46 de miliarde de dolari) sunt echivalentul a peste jumătate (56%) din bugetele de sănătate publică ale acestora. Dacă țările urmează același parcurs ca cel din ultimii 10 ani privind normele fiscale internaționale, vor pierde 4,7 trilioane de dolari în următorii zece ani, estimează raportul. Pentru a evita aceste pierderi fiscale, Tax Justice Network face apel la țări să sprijine mutarea conducerii în ceea ce privește fiscalitatea globală de la OCDE la ONU, mișcare care va furniza, în viziunea sa, un forum mai viabil pentru asigurarea unor soluții fiscale eficiente.
OCDE susține statele vest-africane în consolidarea luptei împotriva BEPS și îmbunătățirea transparenței fiscale
Ca parte a programului pentru susținerea tranziției fiscale în Africa de Vest (FTSP) a Uniunii Europene, OCDE și Forumul Global privind transparența și schimbul de informații în scopuri fiscale (Forumul global) a anunțat miercuri, 26 iulie, că a colaborat cu comisiile Economic Community of West African States (ECOWAS) și West African Economic and Monetary Union (UEMOA) în dezvoltarea unor instrumente juridice fiscale comunitare menite să consolideze lupta împotriva erodării bazei impozabile și transferul profiturilor (BEPS) și să îmbunătățească transparența fiscală în Africa de Vest. Aceste instrumente juridice, care sunt aliniate la cele mai recente standardele internaționale în domeniul fiscal, includ: – o directivă legată de armonizarea normelor privind prețurile de transfer care oferă administrațiilor fiscale ale statelor membre ECOWAS mijloacele pentru a controla mai bine întreprinderile multinaționale prezente pe teritoriul lor; – o directivă care permite identificarea beneficiarilor reali ai persoanelor juridice și ai acordurilor și asigură disponibilitatea informațiilor adecvate, corecte și actualizate referitoare la acești beneficiari reali;- o lege suplimentară cu privire la asistența administrativă reciprocă pe chestiuni fiscale care oferă multiple forme de cooperare între administrațiile fiscale ale statelor membre ECOWAS și astfel consolidează schimbul de informații. Toate acestea au fost adoptate de consiliul de miniștri al ECOWAS și conferința șefilor de stat și a guvernelor ECOWAS în cadrul ședințelor din 6-7 iulie 2023 și 9 iulie 2023 din Bissau.
Următorul buletin de știri va fi publicat luni, 4 septembrie. ETAF vă urează vacanță plăcută!
Declinarea responsabilității:
Acest buletin de știri conține informații despre politicile fiscale europene și evoluțiile colectate din documente oficiale, audieri, conferințe și presă. Acesta nu reflectă poziția oficială a ETAF și nici nu ar trebui să fie considerată drept declarație scrisă în numele ETAF.