Punctul de vedere al IFAC cu privire la Standardele europene de raportare a sustenabilității
În calitate de voce globală a profesiei contabile, International Federation of Accountants (IFAC) susține raportarea corporativă care tratează mai eficient capacitatea unei companii de a crea valoare pe termen lung și este utilă în procesul decizional pentru investitori și alte părți interesate. Sunt necesare dispoziții specifice de reglementare pentru a armoniza practica raportării și a livra informații legate de sustenabilitate consecvente, comparabile, care pot fi asigurate și utile în procesul decizional.
În acest sens, IFAC a transmis feedback ca răspuns la Standardele europene de raportare a informațiilor în materie de sustenabilitate (ESRS) ale Comisiei Europene. În răspunsul său, IFAC salută emiterea standardelor, invocând în același timp preocupări semnificative privind necesitatea interoperabilității care susține un sistem global de raportare. Pe lângă ESRS, IFAC a salutat și emiterea noilor standarde ale Consiliului pentru Standarde Internaționale de Sustenabilitate (ISSB) și alte inițiative la nivel de jurisdicție sau regiune, în special norma propusă pentru prezentările de informații legate de climă elaborată de SEC în SUA. Totuși, aceste abordări trebuie să alinieze concepte, terminologii și parametri cheie pentru a evita fragmentarea în materie de reglementare, în special în ceea ce privește aspectele privind pragul de semnificație.
„Susținem cu tărie eforturile Comisiei Europene și ale ISSB de a identifica domenii de interoperabilitate în standardele lor, începând cu clima. Cu toate acestea, rămân diferențe semnificative, astfel încât colaborarea trebuie să continue. Acest lucru este esențial pentru investitori și toate părțile interesate care doresc standarde ESRS și ISSB interoperabile și conexiune între informațiile financiare și cele legate de sustenabilitate”, a declarat Kevin Dancey, CEO-ul IFAC. „Standardele ISSB ar trebui să funcționeze ca o bază globală pentru toate jurisdicțiile, inclusiv Uniunea Europeană.”
Implementarea de către companii și aplicarea de către organismele de reglementare a noilor standarde sunt esențiale pentru succesul ESRS. IFAC face apel la măsuri de sprijin suplimentare pentru facilitarea tranziției și pentru a acorda companiilor suficient timp pentru a implementa guvernanța, procesele, capacitatea de raportare și controalele interne, toate acestea fiind esențiale pentru prezentări de informații de înaltă calitate și asigurarea acestora.