Modificări la Procedura de acordare a facilităților fiscale în domeniul construcțiilor
Astăzi a fost publicat, în Monitorul Oficial nr. 607/2023, OMF nr. 2044/2023 pentru modificarea și completarea anexei la OMF nr.1528/2022 privind stabilirea Procedurii de acordare a facilităților fiscale în domeniul construcțiilor. Reamintim că, potrivit prevederilor Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal, persoanele fizice care realizează venituri din salarii și asimilate salariilor prevăzute la art. 76 alin. (1) – (3), pentru activitatea desfășurată în România, în baza contractului individual de muncă, până la 31 decembrie 2028 inclusiv, în sectorul construcții, beneficiază de facilități fiscale dacă sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute la art. 60 pct. 5 din Codul fiscal.
Actul normativ a fost promovat în contextul modificărilor și completărilor legislative aduse Codului fiscal prin OG nr. 16/2022 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, abrogarea unor acte normative și alte măsuri financiar-fiscale aprobată cu modificări și completări prin Legea 370/2022, care au vizat în principal următoarele: ● acordarea facilităților fiscale numai persoanelor fizice care obțin venituri din salarii și asimilate salariilor realizate în baza contractelor individuale de muncă încheiate cu angajatori care se încadrează în condițiile prevăzute la art. 60 pct. 5 din Codul fiscal, prevedere care se aplică începând cu veniturile aferente lunii ianuarie 2023; ● modificarea plafonului reprezentând veniturile brute lunare din salarii și asimilate salariilor până la care se acordă facilitățile fiscale în sectorul construcții, respectiv de la 30.000 lei lunar la 10.000 lei lunar, inclusiv. Pentru partea din venitul brut lunar ce depășește 10.000 lei nu se aplică facilitățile fiscale; ● revizuirea reglementării privind acordarea facilităților fiscale în sectorul construcții, în ceea ce privește condiția referitoare la calculul cifrei de afaceri, în sensul în care raportarea are în vedere doar informații/date din anul curent; ● modificarea modalității de determinare a ponderii cifrei de afaceri realizate efectiv din activitatea de construcții în cifra de afaceri totală, prin raportare în cazul ambilor indicatori la activitatea desfășurată pe teritoriul României.
Citește mai mult în CECCAR Business Magazine.