ANAF propune modificarea formularului „Invitație” utilizat în activitatea de verificare documentară
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat pe site-ul instituției, pentru consultare, un proiect de ordin pentru modificarea Anexei nr. 2 la OPANAF nr. 3666/2020 privind aprobarea modelului și conținutului formularelor și documentelor utilizate în activitatea de verificare documentară, prin care propune modificarea formularului Invitație. ANAF menționează, în Referatul de aprobare care însoțește proiectul de act normativ, că, prin OUG nr. 188/2022, au fost completate prevederile art. 149 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, prin introducerea unui nou alineat (5), cu următorul cuprins:
„(5) Audierea contribuabilului/plătitorului se efectuează potrivit art. 9 alin. (1) și (3) – (5). Persoana are dreptul să își prezinte în scris punctul de vedere, în termen de 5 zile lucrătoare de la data audierii. Termenul poate fi prelungit cu cel mult 5 zile lucrătoare, pentru motive justificate, cu acordul conducătorului organului de control fiscal”.
Citește mai mult în CECCAR Business Magazine.