MAT: Proiectul de procedură privind implementarea programului de înființare și dezvoltare de incubatoare tehnologice și de afaceri, în consultare publică
Ministerul Antreprenoriatului și Turismului (MAT) a publicat în transparență decizională Proiectul de procedură privind implementarea programului național multianual de înființare și dezvoltare de incubatoare tehnologice și de afaceri. Programul național multianual pe perioada de înființare și dezvoltare de incubatoare tehnologice și de afaceri are ca obiectiv general dezvoltarea sectorului întreprinderilor mici și mijlocii (IMM) de către studenți în ani terminali sau masteranzi din cadrul universităților acreditate din România, universități care dețin sau care autorizează până la data depunerii cererilor de finanțare, incubatoare de afaceri, în condițiile Legii nr. 102 /2016 privind incubatoarele de afaceri, cu completările și modificările ulterioare.
Programul constă în înființarea de noi incubatoare de afaceri sau dezvoltarea celor existente de către universități acreditate din România, crearea unei rețele de incubatoare de afaceri în România de către mediul universitar, care va permite în principal: ● crearea unui mediu de afaceri favorabil dezvoltării și creșterii IMM-urilor înființate de studenți în an terminal și/sau masteranzi/doctoranzi; ● promovarea culturii antreprenoriale și îmbunătățirea performanțelor manageriale ale studenților în an terminal și/sau masteranzi/doctoranzi; ● consolidarea unui sector privat dinamic, capabil să facă față forțelor concurențiale și competiției internaționale; ● creșterea numărului de activități economice competitive, întărirea climatului investițional, precum și reducerea ratei șomajului în rândul absolvenților de studii superioare; ● dezvoltarea mediului economic local, regional, național și internațional, prin utilizarea mai eficientă a potențialului economic și uman existent în zonă; ● înființarea și dezvoltarea de IMM-uri inovative, capabile să utilizeze în mod eficient resursele existente și care, la finalul perioadei de incubare, se vor afla într-o situație stabilă din punct de vedere financiar; ● crearea unei relații eficiente între mediul universitar și cel antreprenorial; ● dezvoltarea unei infrastructuri de afaceri capabile să facă față presiunilor concurențiale; ● favorizarea accesului IMM-urilor incubate la informații, servicii de consultanță profesională, surse de finanțare, precum și la cursuri de management și antreprenoriat; ● promovarea unei cooperări strânse între principalii parteneri la nivel național, regional și local pentru realizarea unei dezvoltări economice susținute.
Citește mai mult în CECCAR Business Magazine.