Standardul internațional privind contractele de asigurare revizuit, IFRS 17, disponibil acum și în limba română
Ca parte a activității Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România de a facilita accesul membrilor la materialele de specialitate relevante elaborate de organismele internaționale, vă punem la dispoziție singura traducere autorizată în limba română a standardului IFRS 17 Contracte de asigurare revizuit, emis în 2021 de Fundația IFRS.
IFRS 17 Contracte de asigurare a fost elaborat de Consiliul pentru Standarde Internaționale de Contabilitate pentru a înlocui standardul interimar IFRS 4 și a ajuta investitorii și alte persoane să înțeleagă mai bine expunerea la risc, profitabilitatea și pozițiile financiare ale asigurătorilor.
Standardul stabilește principiile pentru recunoașterea, evaluarea, prezentarea și descrierea contractelor de asigurare care intră sub incidența standardului. Obiectivul IFRS 17 este de a asigura că o entitate furnizează informații relevante care reprezintă exact contractele respective. Pe baza acestor informații, utilizatorii situațiilor financiare pot evalua efectul pe care contractele de asigurare îl au asupra poziției financiare, a performanței financiare și a fluxurilor de trezorerie ale unei entități.
Standardul revizuit IFRS 17 Contracte de asigurare se aplică pentru perioadele de raportare anuale care încep la 1 ianuarie 2023 sau ulterior acestei date. Se permite aplicarea anticipată a acestuia pentru entitățile care aplică IFRS 9 Instrumente financiare la data aplicării inițiale a IFRS 17 sau anterior acestei date.
Publicația este disponibilă în format electronic și poate fi achiziționată de pe librăria CECCAR. Plata se realizează exclusiv prin transfer bancar.