IESBA a publicat etapa a doua a raportului de cercetare privind efectele tehnologiei asupra aspectelor de etică aferente activității profesioniștilor contabili
Vineri, 18 noiembrie, International Ethics Standards Board for Accountants (IESBA) a emis raportul final al grupei de lucru pentru tehnologie: Raportul grupei de lucru pentru tehnologie din cadrul IESBA privind etapa 2.
Fundamentat pe Raportul privind etapa 1, publicat în februarie 2020, raportul documentează efectele tehnologiilor disruptive și transformaționale asupra activității profesioniștilor contabili și furnizează analize și detalii extinse privind dimensiunea etică a acestor evoluții. Totodată, raportul discută relevanța și importanța principiilor generale și prevederilor specifice din Codul etic internațional pentru profesioniștii contabili (inclusiv Standardele internaționale privind independența) (Codul) în stabilirea protecțiilor de ordin etic pentru profesioniștii contabili pe măsură ce aceștia se confruntă cu oportunități și provocări în activitatea lor ca rezultat al digitalizării rapide.
Raportul studiază mediul tehnologic și centralizează rezultatele activității de identificare a faptelor desfășurate de grupa de lucru referitor la implicațiile de natură etică ale tehnologiilor inovative, cum ar fi inteligența artificială, tehnologia blockchain și cloud computing. Acesta explorează, din perspectivă etică, diferite aspecte conexe, inclusiv guvernanța datelor, securitatea cibernetică și încrederea acordată experților sau utilizarea acestora, furnizând, totodată, detalii despre aceste aspecte și întrebările pe care acestea le generează.
Raportul include zece recomandări pe care IESBA va continua să le dezvolte, unele dintre acestea fiind deja tratate în procesul de elaborare a revizuirilor la Cod legate de tehnologie. Raportul a fost elaborat cu ajutorul informațiilor furnizate de Grupul de experți în tehnologie al IESBA și al contribuțiilor unui grup divers de părți interesate compus din investitori, organisme de reglementare, persoane responsabile cu guvernanța, firme, normalizatori naționali de standarde, organizații profesionale contabile, organizații din sectorul public și reprezentanți ai mediului academic.
Părțile interesate, inclusiv International Federation of Accountants (IFAC) (și organizațiile sale membre), normalizatorii naționali de standarde, reprezentanții mediului academic și alții, sunt încurajate să studieze și să valorifice constatările cuprinzătoare ale raportului pe măsură ce analizează cele mai bune moduri de a consolida încrederea publică în activitatea profesioniștilor contabili angajați și practicieni în era digitalizării.
Raportul grupei de lucru pentru tehnologie din cadrul IESBA privind etapa 2 poate fi consultat pe site-ul IFAC în limba engleză.