Șef Birou administrativ – Filiala CECCAR Satu Mare
Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România organizează concurs, la sediul Filialei CECCAR Satu Mare din Municipiul Satu Mare, Str. Rândunelelor nr. 3, Județul Satu Mare, în vederea ocupării unui post de șef Birou administrativ, pe perioadă nedeterminată și program de lucru de 8 ore/zi.
Condiţiile generale pentru persoana care participă la concurs:
a) cetăţenia română, cetăţenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi domiciliul în România;
b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
c) vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
d) capacitate deplină de exerciţiu;
e) starea de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
f) îndeplineşte condiţiile de studii şi, de vechime sau alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului;
g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului ori contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea.
Condiţii specifice și cerințe de participare la concurs:
- studii superioare economice;
- capacitate de analiză şi sinteză;
- abilităţi excelente de organizare, prioritizare şi comunicare;
- rezistenţă la stres, flexibilitate, atenţie la detalii, minuţios, perseverenţă şi disponibilitate pentru program prelungit;
- cunoştinţe Microsoft Office, nivel mediu;
- comportament profesional integru şi conduită ireproşabilă.
Concursul se desfăşoară sediul Filialei CECCAR Satu Mare din Municipiul Satu Mare, Str. Rândunelelor nr. 3, Județul Satu Mare, după cum urmează:
– dosarele de înscriere se vor depune in intervalul 29.09.2022 – 07.10.2022, ora 16:00, la sediul Filialei CECCAR Satu Mare;
– proba scrisă, proba de verificare a abilităților de utilizare a calculatorului si interviul vor avea loc în data de 12.10.2022, de la ora 12.00, la sediul Filialei CECCAR Satu Mare;
– comunicarea rezultatelor concursului se face prin specificarea menţiunii «admis» sau «respins» prin afişare la sediul Filialei CECCAR Satu Mare.
Acte necesare pentru dosarul de înscriere la concurs:
1. cerere de înscriere la concurs;
2. CV-ul semnat pe fiecare pagină;
3. copia actului de identitate;
4. adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate (adeverinţa care atestă starea de sănătate va conţine în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătăţii Publice).
BIBLIOGRAFIE
- Ordonanța Guvernului nr 65/19.august 1994 privind organizarea activității de expertiză contabilă și a contabililor autorizați, republicată;
- Regulamentul de organizare și Funcționare a Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România , republicat;
- Legea nr. 70/2015 pentru întărirea disciplinei financiare privind operaţiunile de încasări şi plăţi în numerar;
- Normele nr. 5915/2008 privind elaborarea, aprobarea și executarea bugetului de venituri și cheltuieli, fluxurile financiare și evidența contabilă in cadrul CECCAR, cu modificările ulterioare;
- Normele nr. 5924/2008 privind organizarea și inventarierea CECCAR, cu modificările ulterioare;
- Ordinul nr. 2861/2009 pentru aprobarea Normelor privind organizarea si efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor si capitalurilor proprii;
- Ordonanţa de urgenţă nr. 28/1999 republicată privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscal;
- Legea Arhivelor Naționale nr. 16/1996, republicată.