Ghidul Solicitantului pentru schema de ajutor de stat privind acordarea de granturi pentru investiții destinate industriei prelucrătoare, în consultare publică
Ministerul Economiei a lansat în consultare publică Ghidul Solicitantului pentru schema de ajutor de stat privind acordarea de granturi pentru investiții destinate industriei prelucrătoare. „Pentru prima dată în 30 de ani, Ministerul Economiei dedică o schemă de ajutor de stat industriei prelucrătoare. 300 de milioane de euro pot fi accesate de la 1 septembrie 2022, pentru următorii doi ani, de firmele care vor îndeplini criteriile de eligibilitate publicate astăzi pe site-ul ministerului”, a spus ministrul Economiei, Florin Spătaru, citat într-un comunicat al ministerului de resort.
Ghidul cuprinde informații privind modul de completare a documentelor care urmează a fi depuse de către potențiali solicitanți, în temeiul schemei de ajutor de stat, precum și toate condițiile care trebuie îndeplinite în vederea emiterii acordului de finanțare. „Firmele românești beneficiază de punctaj suplimentar la accesarea fondurilor puse la dispoziție prin schema de ajutor de stat de la Ministerul Economiei. În plus, firmele care contribuie la reducerea dependenței de import vor avea prioritate conform grilei de punctaj. Acest demers încurajează realizarea unui lanț valoric esențial în dezvoltarea economiei naționale. Cele 300 de milioane de euro pe care le-am prevăzut sunt un sprijin de la bugetul de stat, de aceea consider că este important să creăm oportunitatea accesării acestor fonduri îndeosebi de către beneficiari români. De asemenea, companiile care vor realiza investiții în zonele defavorizate sau depopulate de pe teritoriul țării noastre obțin punctaj mai mare, la fel și cele care angajează peste 100 de persoane”, a mai declarat ministrul.
Citește mai mult în CECCAR Business Magazine.