Proiectul Procedurii privind emiterea soluției fiscale individuale anticipate, în consultare publică pe site-ul MF
Ministerul Finanțelor (MF) a publicat, în transparență decizională, proiectul de ordin pentru aprobarea Procedurii privind emiterea soluției fiscale individuale anticipate. Potrivit proiectului de act normativ, organul fiscal competent pentru emiterea soluției fiscale individuale anticipate este Ministerul Finanțelor. Procedura se aplică pentru emiterea de către organul fiscal competent a soluției fiscale individuale anticipate, privind reglementarea tratamentului fiscal aplicabil unei situații fiscale de fapt viitoare, în legătură cu impozitele, taxele și contribuțiile sociale obligatorii reglementate de Codul fiscal, cu excepția impozitelor și taxelor locale, a impozitului pe construcții și a impozitului pe reprezentanțe. Contribuabilii/plătitorii pot solicita organului fiscal competent emiterea unei soluții fiscale, prin depunerea unei cereri. Cererea, documentația și orice alte comunicări ulterioare se realizează exclusiv prin mijloace electronice de transmitere la distanță.
Tranzacțiile propuse pentru care contribuabilul/plătitorul solicită reglementarea tratamentului fiscal aplicabil trebuie să fie efectuate ulterior depunerii cererii pentru emiterea soluției fiscale. Tratamentul fiscal reglementat va fi aplicabil exclusiv tranzacțiilor care nu sunt finalizate pană la data emiterii soluției fiscale.
Anterior depunerii cererii pentru emiterea soluției fiscale, contribuabilul/plătitorul poate solicita organului fiscal competent organizarea unei discuții preliminare. Cererea pentru organizarea discuției preliminare se transmite exclusiv prin mijloace electronice de transmitere la distanță și trebuie să conțină informații cu privire la datele de identificare ale contribuabilului/plătitorului și ale reprezentantului legal, dacă este cazul, precum și o scurtă prezentare a obiectului discuției. Cererea pentru organizarea discuției preliminare depusă concomitent sau ulterior cererii pentru emiterea soluției fiscale nu va fi luată in considerare de organul fiscal competent. Discuția preliminară nu se mai organizează în situația în care, anterior datei stabilite pentru desfășurarea acesteia, contribuabilul/plătitorul depune o cerere pentru emiterea soluției fiscale.
Citește mai mult în CECCAR Business Magazine.