Noutăți fiscale europene din buletinul de știri ETAF – 21 iunie 2022
Oficialii UE și consilierii fiscali dezbat planul Comisiei Europene de a reglementa consilierea fiscală
Marți, 14 iunie, oficiali UE și consilierii fiscali de la nivelul întregii Europe au dezbătut modul în care reglementarea profesiei de consilier fiscal poate ajuta la limitarea evitării abuzive a obligațiilor fiscale în cadrul unei conferințe organizate de European Tax Adviser Federation (ETAF) în Bruxelles. Eurodeputatul Markus Ferber, Sarah Godar, cercetător la Observatorul fiscal al UE, și Philippe Vanclooster, fost partener la PwC și membru în consiliul Institutului belgian pentru consilieri fiscali și contabili (ITAA), au dezbătut planul Comisiei Europene de a reglementa consilierea fiscală. Directorul pentru impozitare directă, coordonare fiscală, analiză și evaluare economică la Comisia Europeană, Benjamin Angel, a reiterat faptul că instituția nu intenționează să reglementeze profesia fiscală ca atare, ci va înainta un set de norme potrivite pentru toate persoanele care furnizează consiliere fiscală pentru înființarea de structuri în țări terțe. Directiva aflată în lucru va acoperi practicile agresive de planificare fiscală, care deși nu constituie evaziune fiscală în totalitate, eludează legea, a explicat Angel. La proiectarea acestei noi legi pentru consilierii fiscali este foarte important ca responsabilitatea pentru lacunele din legislație să nu fie pasată celor care fac obiectul acesteia, a avertizat președintele ETAF Philippe Arraou. Comisia Europeană va lansa o consultare publică legată de această inițiativă la începutul lui iulie, cu intenția de a prezenta o propunere concretă în decursul acestui an.
Ungaria blochează acordul privind Pilonul II
Statele membre UE au eșuat încă o dată în stabilirea unui consens cu privire la Directiva de implementare pentru Pilonul II (impozitarea minimă) la ședința ECOFIN desfășurată vineri 17 iunie, în Luxemburg. Polonia și-a retras dreptul de veto datorită noilor concesii introduse în text, inclusiv o declarație conform căreia până în iunie 2023 Comisia va transmite un raport Consiliului UE în care va evalua stadiul implementării Pilonului I al acordului OCDE (realocarea drepturilor de impozitare) și, după caz, o propunere legislativă. Însă de această dată Ungaria a fost cea care s-a opus, citând situația economică tot mai gravă din Europa generată de războiul din Ucraina. „În astfel de circumstanțe, introducerea impozitului minim global atât de devreme ar cauza daune serioase economiilor europene”, a explicat ministrul de finanțe al Ungariei, Mihály Varga. Franța, care deține președinția Consiliului UE, a criticat acest argument amintind că Ungaria a sprijinit Pilonul II când războiul din Ucraina începuse deja, adăugând că Pilonul II va fi benefic pentru economiile europene. Ministrul de finanțe al Franței, Bruno Le Maire, a promis că va face eforturi până în ultimul moment al președinției franceze – care se încheie la 30 iunie – pentru a încerca să încheie un acord. Le Maire a concluzionat că în ceea ce privește textele fundamentale referitoare la chestiuni fiscale, trecerea de la unanimitate la vot prin majoritate calificată reprezintă o urgență.
Conferința inaugurală anuală a Observatorului fiscal al UE din Bruxelles
Observatorul fiscal al UE a organizat luni 13 iunie conferința inaugurală anuală în Bruxelles pe tema Evitarea obligațiilor fiscale și averile din străinătate: Politici pentru viitor. În cadrul unui panel pe tema impozitării minime globale, Pascal Saint-Amans, directorul Centrului OCDE pentru Politică și Administrație Fiscală, a amintit că Pilonul I și Pilonul II ai acordului OCDE reprezintă un pachet. În ceea ce privește implementarea Pilonului II, acesta a afirmat că este nevoie ca una dintre părți să facă primul pas pentru a crea un efect de domino și speră că acea parte va fi Uniunea Europeană. Saint-Amans a declarat că probabil Statele Unite vor acționa imediat ce va exista un acord la nivel UE. Toate statele G7 au anunțat că vor acționa până la sfârșitul anului, a amintit acesta. Cu privire la Pilonul I, Saint-Amans a recunoscut că s-a stabilit un termen-limită imposibil de atins din motive politice, iar acum au loc negocieri intense pentru a finaliza convenția multilaterală și pentru a putea implementa Pilonul I în 2024.
Nou vot programat în Parlamentul European pentru Mecanismul de ajustare la frontieră a emisiilor de dioxid de carbon (CBAM)
Marți, 14 iunie, eurodeputații din Comisia pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară (ENVI) din cadrul Parlamentului European au aprobat cu largă majoritate reprogramarea în mini-sesiunea plenară din 22 și 23 iunie a votului privind revizuirea Sistemului UE de comercializare a certificatelor de emisii de carbon (ETS) și înființarea unui Mecanism de ajustare la frontieră a emisiilor de dioxid de carbon (CBAM). Ca urmare a votului negativ din Parlament, de respingere a proiectului de raport privind revizuirea ETS din 8 iunie, eurodeputații au ales să retransmită Comisiei ENVI ambele dosare. La 15 iunie, trei grupuri politice importante – Partidul Popular European, Alianța Progresistă a Socialiștilor și Democraților, Partidul Renew Europe – au ajuns la un acord cu privire la prevederile controversate care au împiedicat votarea celor 2 texte: – eliminarea cotelor gratuite; – aria de acoperire a CBAM; – reducerile taxelor de export; – nivelul de ambiție al ETS.
Eurodeputații consultă experții cu privire la politica fiscală a Irlandei
Joi 16 iunie, eurodeputații din subcomisia pentru chestiuni fiscale (FISC) a Parlamentului European au dezbătut normele fiscale ale Irlandei cu profesorul Frank Barry de la Trinity College Dublin și Seamus Coffey de la University College Cork. Subcomisia FISC a transmis o invitație și companiei Apple pentru a se adresa audienței, însă aceasta nu a delegat niciun reprezentant. Ambii experți au susținut în mare parte arhitectura sistemului fiscal al Irlandei, argumentând că entitățile atrase de Irlanda sunt majoritar din Statele Unite și au o prezență tangibilă în Irlanda, contribuind la aproximativ 13% din veniturile naționale ale Irlandei. Potrivit experților, aceste elemente indică faptul că majoritatea companiilor străine prezente în Irlanda nu se aflau acolo datorită planificării fiscale agresive. În timpul ședinței, numeroși eurodeputați au fost de altă opinie sugerând că sistemul fiscal al Irlandei a erodat baza fiscală a altor țări UE. O delegație de eurodeputați din subcomisie se va deplasa în Irlanda în a treia săptămână din septembrie.
McDonald’s va plăti peste 1 miliard de euro autorităților fiscale franceze
McDonald’s, gigantul american din sectorul fast-food, va plăti peste un miliard de euro pentru a soluționa o dispută cu autoritățile fiscale franceze privind evitarea obligațiilor fiscale. Un tribunal francez a validat joi, 16 iunie, un acord între McDonald’s și autoritățile fiscale din Franța în baza căruia lanțul de restaurante din SUA va trebui să restituie impozite neplătite în valoare de 737 de milioane de euro și o amendă de 508 milioane de euro. Acordul acoperă impozitele neplătite din perioada 2009-2020. McDonald’s a fost ținta criticilor timp de mulți ani pentru că a redus valoarea profiturilor impozitate în Franța prin transferarea unei părți din câștiguri de la filialele din Franța către sediul din Luxemburg.
Sursă foto: European Tax Adviser Federation – ETAF