Documentul privind cotele de TVA elaborat de Accountancy Europe, disponibil în limba română
Ca parte a activității Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România de a facilita accesul membrilor la materialele de specialitate relevante elaborate de organismele internaționale, vă punem la dispoziție versiunea în limba română a documentului Cotele de TVA: Flexibilitate mai mare pentru statele membre, publicat de Accountancy Europe.
De la 1 ianuarie 2025, statele membre vor avea mai multă flexibilitate în ceea ce privește stabilirea cotelor taxei pe valoarea adăugată (TVA)în teritoriul lor sub cota standard. Se va permite ca o varietate mai mare de bunuri și servicii să beneficieze de cote reduse, dacă statul membru dorește acest lucru. Scopul este acela de a evidenția aspecte legate de politică vitale pentru Europa – lupta împotriva schimbărilor climatice, digitalizarea economiei și lecțiile învățate în urma crizei provocate de coronavirus.
La 7 decembrie 2021, Consiliul European a aprobat propunerea Comisiei Europene în ceea ce privește cotele de TVA, la aproape 4 ani de când aceasta a fost introdusă pentru prima dată. Textul de compromis arată câteva modificări semnificative față de propunerea și anexa inițiale. În comparație cu Directiva actuală, noile reguli oferă statelor membre un grad potențial semnificativ de flexibilitate suplimentară pentru a stabili cote de TVA mai mici decât cota standard, care este în prezent de 15%.
Este important ca profesioniștii contabili să cunoască aceste modificări potențiale înainte de introducerea lor și să fie la curent cu schimbările din alte state membre în care clienții lor pot, de asemenea, să desfășoare activități.
Acest document informativ este un rezumat cu un grad mare de complexitate al propunerii legislative, așa cum a fost adoptată, și se adresează cititorilor care cunosc bine sistemul european privind TVA. Cititorii trebuie să consulte documentele-sursă pentru mai multe detalii. Este posibil ca transpunerea în legislația națională a acestor prevederi să fie semnificativ diferită de la un stat membru la altul, deoarece aceste revizuiri ale Directivei privind TVA sporesc flexibilitatea. Documentul Accountancy Europe tradus în limba română este disponibil pe site-ul CECCAR, la secțiunea Publicații – Organisme Internaționale – Alte documente de interes.