Noutăți fiscale europene din buletinul de știri ETAF – 25 aprilie 2022
Directiva de implementare pentru Pilonul II: eurodeputații vor respecta acordul OCDE privind impozitarea
Grupurile politice din Parlamentul European au convenit să respecte cât mai mult posibil acordul OCDE privind impozitarea în cadrul opiniei lor referitoare la Directiva de implementare pentru Pilonul II cu scopul de a nu periclita negocierile deja complicate de la Consiliul Ecofin, a declarat principalul negociator Aurore Lalucq (Alianța Progresistă a Socialiștilor și Democraților, Franța) miercuri, 20 aprilie, în timpul unei ședințe a Comisiei pentru afaceri economice și monetare (ECON). În proiectul său de raport, Aurore Lalucq a propus o rată minimă efectivă de impozitare de 21%, în loc de 15%, și consideră că statele membre care sunt dispuse să aplice noile norme în cazul entităților mai mici ar trebui să dispună de flexibilitate. Inițiativa a fost sprijinită de Grupul Stângii și Grupul Verzilor/Alianța Liberă Europeană, dar nu și de Partidul Popular European și Partidul Renew Europe, care au preferat să nu schimbe textul original. În final, rata și pragul de impozitare vor rămâne neschimbate. De asemenea, textul final va face apel la o transpunere rapidă a noilor norme și propune unele amendamente la legile anti-abuz, extinderea schimbului de informații, o clauză de revizuire la 5 ani și utilizarea actului delegat în cazul în care va fi necesară o modificare. Opinia ar trebui supusă la vot în comisia ECON la 28 aprilie.
Bilanțul activității EPPO în 2021
Procurorul-șef al Parchetului European (EPPO), Laura Kövesi, a prezentat miercuri, 20 aprilie, primul raport al activității EPPO pentru anul 2021 în fața eurodeputaților din cadrul comisiilor relevante ale Parlamentului European. În 2021, investigațiile desfășurate de EPPO au rezultat în confiscarea de active în valoare de 147 de milioane de euro. Daunele din cele 515 investigații active sunt estimate la 5,4 miliarde de euro, iar Laura Kövesi a declarat că jumătate dintre cazuri au presupus fraude complexe legate de TVA, implicând mai multe state membre și câteva zeci de suspecți. Întrebată de eurodeputați ce ar putea fi îmbunătățit, Laura Kövesi a afirmat că detectarea fraudei este insuficientă în unele state membre. În 2021, cele 2.832 de notificări primite de EPPO au venit din partea autorităților naționale, instituțiilor ori agențiilor europene, cum ar fi Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF), sau din partea societății civile. Totuși, în multe state membre, autoritățile naționale nu raportează nicio suspiciune de fraudă vamală sau legată de TVA, a explicat procurorul-șef.
ICRICT face apel la G20 pentru înființarea unui registru global al activelor
Marți, 19 aprilie, Comisia independentă de reformă a impozitării companiilor la nivel internațional (ICRICT) le-a solicitat liderilor G20, într-o scrisoare deschisă, să înființeze un registru global al activelor pentru a aborda problema averilor ascunse. „Războiul din Ucraina ne arată că acum este momentul să abordăm direct problema paradisurilor fiscale, prin implementarea în regim de urgență a măsurilor de transparență. Este vorba despre țintirea tuturor formelor de avere ascunse de autoritățile fiscale și de opinia publică în general în jurisdicții cu niveluri ridicate de opacitate financiară”, se arată în documentul citat. Într-un raport, se detaliază „calea practică” pentru înființarea unui astfel de registru: – în primul rând, introducerea unor dispoziții privind beneficiarii reali pentru companii și trusturi; – conectarea registrelor de clase individuale de active de la nivel național cu registrele existente privind beneficiarii reali; – extinderea înregistrării beneficiarilor reali la toate tipurile de mijloace legale disponibile și clase de active; – inițierea centralizării datelor naționale privind beneficiarii reali în cadrul unei surse unice. Informațiile existente la nivel național ar putea fi colectate la nivel regional, de exemplu, prin crearea unui Grup operativ privind proprietatea asupra activelor, sugerează ICRICT.
Acord al FATF privind prioritățile pentru 2022-2024
Joi, 21 aprilie, în cadrul unei ședințe ce a avut loc la Washington D.C., miniștrii statelor membre ale Grupului de Acțiune Financiară Internațională (FATF) s-au angajat să ia măsuri rapide și decisive pentru îmbunătățirea eficacității măsurilor de combatere a spălării banilor, finanțării terorismului și a proliferării. Acest demers include implementarea promptă a normelor globale FATF privind beneficiarii reali, care au fost consolidate la începutul acestui an, pentru a opri infractorii să-și ascundă activitățile ilicite și banii murdari în spatele unor companii-paravan anonime și al altor structuri corporative. De asemenea, membrii s-au angajat să remedieze deficiențele tehnice semnificative rămase legate de conformitate și au convenit asupra priorităților strategice pentru 2022-2024 pentru a îmbunătăți implementarea eficace a Standardelor FATF la nivel mondial. Miniștrii statelor membre FATF se vor reuni din nou în 2024.
Sursă foto: European Tax Adviser Federation – ETAF