Codul fiscal, modificat: cotă redusă de TVA de 5% pentru comercializarea de cărți în format electronic
Președintele Klaus Iohannis a semnat astăzi Decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea art. 291 alin. (3) lit. a.) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal. Actul normativ reglementează alinierea cuantumului procentual al taxei pe valoarea adăugată percepute pentru comercializarea de cărți electronice (atât pentru cele în format scris, cât și pentru cele audio ce se transferă prin intermediul internetului) cu cel practicat pentru comercializarea de cărți în format fizic (tipărite sau vândute sub formă de CD-uri audio sau multimedia), la valoarea de 5%.
Astfel, potrivit legii promulgate astăzi, cota redusă de 5% se aplică asupra bazei de impozitare pentru
„a) livrarea de manuale școlare, cărți, ziare și reviste, pe suport fizic și/sau pe cale electronică, cu excepția celor care au, în totalitate sau în mod predominant, un conținut video sau un conținut muzical audio și a celor destinate exclusiv sau în principal publicității”.
Prin derogare de la prevederile art. 4 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, noile reglementări intră în vigoare la 1 ianuarie 2022.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)