Noutăți fiscale europene din buletinul de știri ETAF – 24 mai 2021
Comisia Europeană dorește un cadru pentru impozitarea întreprinderilor adaptat secolului XXI
Comisia Europeană a publicat, la 18 mai, o comunicare privind o impozitare a întreprinderilor care să fie adaptată secolului XXI. Comunicarea tratează două aspecte principale: (i) implementarea la nivelul UE a reformei fiscale internaționale dezbătute la nivelul Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) (pilonii 1 și 2) și (ii) propuneri fiscale ulterioare, pe lângă cele ale OCDE. În ceea ce privește implementarea unei posibile reforme fiscale internaționale, Comisia a declarat că, odată ce s-a convenit asupra acesteia la nivelul OCDE, iar aceasta este integrată într-un acord multilateral, aplicarea pilonului 1 al reformei va fi obligatorie pentru țările semnatare. Pentru a asigura implementarea consecventă în toate statele membre UE, Comisia va propune o directivă privind implementarea pilonului 1 al reformei în Uniune. Iar pentru asigurarea implementării consecvente a pilonului 2, Comisia va propune o altă directivă care să reflecte normele OCDE. Implementarea celor 2 piloni ai reformei va afecta normele existente privind societățile străine controlate și va facilita adoptarea propunerii de revizuire a directivei privind dobânzile și redevențele. Comisia va propune, de asemenea, introducerea pilonului 2 în criteriile utilizate în procesul de evaluare a țărilor terțe care doresc să adere la UE.
Dincolo de acordul OCDE, Comisia intenționează să emită o propunere legislativă pentru a asigura o impozitare echitabilă și eficientă, inclusiv măsuri pentru publicarea ratelor de impozitare efective (până în 2022), și să neutralizeze utilizarea abuzivă a entităților fictive în scopuri fiscale (până la finele anului 2021). Comunicarea Comisiei este însoțită de o recomandare privind tratamentul intern al pierderilor, prin care îndeamnă statele membre UE să permită întreprinderilor să își compenseze pierderile din profiturile impozabile din exercițiul financiar precedent, și de o propunere legislativă privind introducerea unei indemnizații ca stimulent pentru a nu se favoriza finanțarea prin îndatorare în detrimentul celei prin capitaluri proprii (Debt Equity Bias Reduction Allowance – DEBRA).
Comisia intenționează să creeze un cadru de impozitare a întreprinderilor pe termen lung prin retragerea propunerii sale privind o bază fiscală consolidată comună a societăților (CCCTB) și prin stabilirea unei noi baze fiscale până în 2023. Noua propunere ar asigura o alocare mai echitabilă a drepturilor fiscale între statele membre în baza unei distribuții bazate pe o formulă comună și a unei baze fiscale comune (Întreprinderile din Europa: Cadrul pentru impozitarea veniturilor (Business in Europe: Framework for Income Taxation – BEFIT).
Raportul anual al CE privind fiscalitatea
Comisia Europeană a publicat, la 18 mai, Raportul său anual privind fiscalitatea. Raportul descrie și analizează progresul înregistrat de statele membre în ceea ce privește alinierea politicilor lor fiscale cu prioritățile UE. Potrivit raportului, veniturile fiscale anuale din UE au fost stabile în 2019 în majoritatea statelor membre și distribuția veniturilor fiscale în funcție de tipul de impozit nu a suferit schimbări majore în ultimii 15 ani. Povara fiscală asupra forței de muncă a înregistrat în medie o tendință descendentă, dar fără schimbări majore în majoritatea statelor membre. Statele membre au introdus noi măsuri de sprijin care să sporească nivelul de inovare și productivitate și să reducă timpul necesar pentru îndeplinirea obligațiilor fiscale. Majoritatea statelor membre au introdus o serie de măsuri pentru combaterea planificării fiscale agresive și au mărit contribuțiile la asigurările sociale de sănătate în ultimii ani pentru îmbunătățirea sistemului public de sănătate. Anul 2020 a fost marcat de pandemia de COVID-19: statele membre și Uniunea Europeană au acționat cu promptitudine, implementând măsuri fiscale și oferind sprijin direct familiilor și întreprinderilor afectate și sectorului sanitar. Raportul relevă că fiscalitatea poate avea un rol esențial în redresarea economică a Europei și sugerează că statele membre ar trebui să își revizuiască cadrele fiscale cu această ocazie și să abordeze provocările generate de schimbările climatice, degradarea mediului înconjurător, îmbătrânirea populației, digitalizare și globalizare.
Parlamentul European a aprobat Programul Fiscalis
Membrii Parlamentului European au aprobat, la 19 mai, Regulamentul privind stabilirea programului Fiscalis pentru perioada 2021-2027, care va furniza resurse financiare autorităților fiscale naționale în vederea asigurării unei mai bune cooperări între acestea. Obiectivul programului Fiscalis este sprijinirea autorităților fiscale în vederea îmbunătățirii funcționării pieței unice, a promovării competitivității și a concurenței loiale în cadrul UE, a protejării intereselor financiare și economice ale UE și ale statelor membre, inclusiv a protejării acestor interese împotriva fraudei fiscale, evaziunii fiscale și evitării obligațiilor fiscale, precum și pentru îmbunătățirea colectării impozitelor. Programul vizează și sprijinirea politicii fiscale și implementarea legislației fiscale a UE, pentru a consolida capacitatea administrativă și a încuraja conformitatea fiscală, inclusiv schimbul de informații fiscale.